De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o tramba de nori,
Vine vantul si o destrama,
Vantul care scutura flori.

Nu te-ntrista ca nimic nu se-ntoarce,
Raurile curg toate spre mare.
Oricat ai merge de repede,
Nu poti s-ajungi pana la zare.

Unii caini latra doar, altii musca,
Bivolii sunt negri si-mpung.
Pa pajistea tanara, iezii
Sa-mbatraneasca n-ajung.

Lasa steaua sa cada chiar
Daca nu e de foc ci de gheata.
Poate venim din lumine ori poate
Din ceata venim si mergem in ceata.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destrama ca o tramba de nori.
Vine vantul si usuca dealurile
Pe care primavara se ivesc flori.

O boabǎ de Tǎmâioasǎ
Şi un bob de Otonel,
Ea şi mândrǎ şi voioasǎ,
El Muscat, aşa niţel,

Jos la cramǎ se-ntâlnirǎ
Lângǎ teascul nesǎtul,
Cicǎtelea auzirǎ
Cǎ nu ar fi must destul :

“Dacǎ anu-i secetos”,
Zise badea Otonel,
“Mustul iese şi el gros,
Deasemeni puţintel”

Da’ şi lelea Tǎmâioasǎ :
“De e ploaie multǎ-n varǎ,
Iese lungǎ şi-aia Grasǎ
De Cotnari, ca apa chioarǎ !”

“Asta nu cred cǎ se poate !”
Supǎrat nea’ Zingfandel,
“Viile sunt pline toate,
Sǎ n-avem noi tulburel ?!”

Sare friptǎ : Ce e oare ?!
Şi pastrama pe grǎtar,
“Iatǎ vine-n graba mare
De la vie, un plin car !”

Mai cu foc scripca bǎtrânǎ
Se aude peste vii,
Tot prinzând cu a ei mânǎ
Roatǎ-n horǎ flori de ii,

Mustul e pe sǎturate,
Sǎ mai tragem înc-o turǎ….
Mǎ opresc aicea frate
Cǎ îmi vine apǎ-n gurǎ !

Of !

În ceasul acela pe-a muntelui coamă –
unde-adăstarăm sub brazi,
nimiciţi de arzândul albastru
din clara preziua de toamnă –
Tu adormiseşi pătrunsă de soare
mie alături, în şură de cetini.
În şuier venind din adâncuri
arar ca un val de răcoare.

În valea lăsată în urmă se stinse,
de mult şi ultimul zvon.
O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-oprise.
Rotind, în descândere, frunza visă
ca-n an mai putea înc-o dată
podoabă să fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coamă, se stinse
de mult şi ultimul zvon.

Diafane, seminţe întrăripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi – din veac în altul purtate.
Aşa ne încearcă îndemn câteodată
spre crudă, spre sacra uimire.
Mai are încă – mai are substanţă natură.
şi-n asta nespusă risipă
a-nchipuirii dintre o clipă şi altă clipă,
totul nu poate să fie amăgire.

Văzduhul seminţe mişca
spre ţinte doar undeva-n mituri
întrezărite.
Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei –
niciodată tu nu vei afla! –
ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
pe linia vieţii, ce se-alegea.

“Acum nu mai e vreme”, se ridică-n picioare Vasile,
“Ne-om aduna şi-om vorbi mai peste vreo două-trei zile…”
“Ascultă, boiere, la uşă e strajă,
Aşa că n-o să ieşi să te plimbi pe plajă,
Mihai, acuma-i vremea să-mi spui câţi copii îmi dai!”

“Selim”, zice-acesta, “copiilor mei le e foame,
La voi nu sunt cartofi, la voi cresc numai banane”.
“Lasă, nu-ţi fă tu griji”, vorba Selim i-o-ntoarnă,
“Că-i pun să culeagă banane la toamnă;
Mihai, acuma-i vremea să-mi spui câţi copii îmi dai!”

“Dar aici s-au născut”, intervine Vasile din uşă,
“Aici au condiţii, la voi n-au decât câte-o mătuşă!”
“Tu ce te amesteci?”, Selim îl priveşte,
“Poate că tocmai mătuşa aceea-i iubeşte!
Mihai, acuma-i vremea să-mi spui câţi copii îmi dai!”

“Ba nu-ţi dau nici un copil”, Mihai se burzuluieşte,
“Până nu mă conving că aşa la voi se trăieşte,
Vreau să verific Coranul şi bugetul alocat,
Programul lor zilnic şi fiece pat”
Selim zice “Hai,
Copiii sunt ai mei, Mihai!”

 (1990)

Câţi ochi frumoşi şi visători, poete,
N-or fi plângând pe versurile tale!
A, de-ai putea să le-nsoţeşti în cale,
Te-ai consola văzând cu câtă sete

Le sorb fecioarele sentimentale,
Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete,
Şi-şi torc iluzii, şi dorinţi secrete,
Şi basme dulci, din cântecu-ţi de jale:

Pe cartea ta se-nvaţă să suspine
Atâtea inimi gingaşe, curate…
Tu nici le ştii. Înstrăinat de tine,

De dor te mistui în singurătate;
Doar filele, de sufletul tău pline,
Strâng amintiri duioase flori uscate.

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Cămaşa de pe mine, iubito, poţi s-o storci,
Şi m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat – tu poţi oricând să mă întorci! –
Şi-am revenit din apele albastre,
Şi ca dovadă – uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari şi-adânci păduri,
Îmi sfâşiară haina potecile ascunse.
Şi m-am gândit prin codri la ochii noştri puri,
Dar m-ai strigat – şi-n mine chemarea ta pătrunse;
Şi m-am întors din marile păduri,
Şi ca dovadă – iată-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu şterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,
Dar m-ai strigat – şi glasul ţi-ajunse greu la mine
Şi m-am speriat că n-o să-ajung la timp,
Şi-am prins să-mping mormanele de timp
Spre viitor – şi iată-mă la tine.

(1964)

Voi copii sa fiti cuminti
Ne spunea bunicul nostru
-Nu-i suparati pe parinti
Ca se supara si Mosul

Sa va lustruiti papucii
Cismulite ori ghetute
Ordonate le-nsirati
Poate Mosul le v-a umple

Cu dulciuri si trenulete
Masinute si papusi
Jucarii de plus da Mosul
Poate v-a da si manusi

Si faceam ce-a zis bunicul
Ghetele le lustruiam
Ne culcam in patul nostru
Si pe Mosul-asteptam

Dimineata la trezire
Noi toti eram bucurosi
Nu s-a-ntamplat niciodata
Sa ne suparam pe Mos!

• Ah! Du-te… – Micle
• Albăstrelele – Micle
• Am plecat… – Micle
• Aubade – Micle
• Ca astăzi… – Micle
• Când îmi plec – Micle
• De ce-ţi mai numeri anii… – Micle
• De-ai şti… – Micle
• Dialog liric – Micle
• Drag mi-ai fost… – Micle
• Frumoasă, sfântă poezie – Micle
• Fugi – Micle
• Glasul durerei – Micle
• În cenuşă – Micle
• În dorul meu – Micle
• Lacrime şi lacrime – Micle
• Lângă leagăn – Micle
• Lui X – Micle
• Lumea mare… – Micle
• Nu eşti tu… – Micle
• Nu plânge… – Micle
• Pasăre cu pene albastre – Micle
• Pe-al meu gând… – Micle
• Raze de lună – Micle
• Să pot întinde mâna… – Micle
• Şi cum s-a stins… – Micle
• Şi dacă-un dor… – Micle
• Şi ura şi iubirea – Micle
• Şterge-ţi lacrima… – Micle
• Sunt lăcrimioarele-nflorite… – Micle
• Sunt lăcrimioarele-nflorite… – Micle
• Uitarea – Micle