Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Cămaşa de pe mine, iubito, poţi s-o storci,
Şi m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat – tu poţi oricând să mă întorci! –
Şi-am revenit din apele albastre,
Şi ca dovadă – uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari şi-adânci păduri,
Îmi sfâşiară haina potecile ascunse.
Şi m-am gândit prin codri la ochii noştri puri,
Dar m-ai strigat – şi-n mine chemarea ta pătrunse;
Şi m-am întors din marile păduri,
Şi ca dovadă – iată-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu şterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,
Dar m-ai strigat – şi glasul ţi-ajunse greu la mine
Şi m-am speriat că n-o să-ajung la timp,
Şi-am prins să-mping mormanele de timp
Spre viitor – şi iată-mă la tine.

(1964)

• Ah! Du-te… – Micle
• Albăstrelele – Micle
• Am plecat… – Micle
• Aubade – Micle
• Ca astăzi… – Micle
• Când îmi plec – Micle
• De ce-ţi mai numeri anii… – Micle
• De-ai şti… – Micle
• Dialog liric – Micle
• Drag mi-ai fost… – Micle
• Frumoasă, sfântă poezie – Micle
• Fugi – Micle
• Glasul durerei – Micle
• În cenuşă – Micle
• În dorul meu – Micle
• Lacrime şi lacrime – Micle
• Lângă leagăn – Micle
• Lui X – Micle
• Lumea mare… – Micle
• Nu eşti tu… – Micle
• Nu plânge… – Micle
• Pasăre cu pene albastre – Micle
• Pe-al meu gând… – Micle
• Raze de lună – Micle
• Să pot întinde mâna… – Micle
• Şi cum s-a stins… – Micle
• Şi dacă-un dor… – Micle
• Şi ura şi iubirea – Micle
• Şterge-ţi lacrima… – Micle
• Sunt lăcrimioarele-nflorite… – Micle
• Sunt lăcrimioarele-nflorite… – Micle
• Uitarea – Micle

• Cuza Vodă (legendă populara)
• Meşterul Manole (Ion Taloş)
• Mioriţa (Vasile Alecsandri)
• Monastirea Argeşului (Vasile Alecsandri)
• Oaia năzdrăvană (Gh. Dem. Teodorescu)
• Soarele şi luna (Gh. Dem. Teodorescu)
• Ştefan Vodă (Gh. Dem. Teodorescu)
• Toma Alimoş (Gh. Dem. Teodorescu)

A căzut cerul din ochii tăi
Şi s-a fărîmiţat.
A căzut de pe faţa ta soarele
Şi-a îngheţat.
Încremenit e vîntul cel răcoros
Fără harnicele tale mîini.
Căutîndu-te pe tine,
S-au tăinuit izvoarele-n ţărîni.
Ca un pom doborît
Însuşi graiul
Parcă se aude căzînd.
Doamne, atît de singur,
Atît de singur
N-am fost nicicînd!

Tic-tac-tic imi suna ceasul
Masurindu-mi viata-n clipe ,
Plin de viata imi e glasul
Ca bataia de aripe .
Ascultind cum bate ora
Miezului tirziu de noapte ,
Glasul lui imi pare tunet
Si ma ia cu frig in spate ,
Dar in ora de amiaza
Cind lumina straluceste ,
Sunetu-i e viata treaza ,
Parca-l simt cum imi zimbeste .
Zi sau noapte , iarna , vara ,
Timpul curge-n matca lui ,
Nici nu-i pasa ca-l masoara
Tic-tac-tic al ceasului .

In orasul nostru putrezit in ceata
Unde toata ziua canta catirinci,
Au murit cinci oameni intr-o dimineata
Si i-au dus la groapa, morti, pe catesicinci.
Dupa-aceea altii s-au pornit sa moara,
Care mai de care, cate doi pe ceas.
Din locuitorii vii odinioara
Nu se stie bine cati au mai ramas.
Dar asa se-ntampla regulat cand ploua,
Moare ici o baba, dincolo un domn.
Ceilalti il ingroapa pe la ceasul doua,
Ca sa nu-l trezeasca linistea din somn.
Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie,
Nimenea nu-l roaga sa mai stea un pic.
Si pe strada lunga trec trasuri, tramvaie,
Rudele, spasite, calca dupa dric.
Ceilalti, pe de laturi, toti isi vad de treaba,
Unul la catedra, altul la proces.
Rareori din treacat se opreste-o baba,
Si pe urma pleaca dupa interes.Doar in deal, departe, la Eternitate,
S-a pornit un clopot ca sa-i indispuna…
Bate-a deznadejde si-a pustietate,
I-auzi cum mai bate,
I-auzi cum mai suna…
Ca un glas de moarte singur in furtuna,
Suna lung sa spuna zarii-ndepartate
C-a uitat, pesemne, ce-a avut sa-i spuna…
I-auzi cum mai suna,
I-auzi cum mai bate…
Dar nu se opreste nimeni sa-l auda,
Si la noapte, targul, inca populat,
O sa-si duca-n spate atmosfera uda,
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntamplat!
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntamplat…

„Ce bine au să meargă trebile în pădure,
Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna
Şi noi vom guverna —
Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit.“
— „Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?“
Îl întrebă.
„În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întîi îi judeca
Ş-apoi îi sugruma.“
— „Dar voi ce-o să le faceţi?“
— „Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm.“

Cutare sau cutare,
Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Daca din întîmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma.

(„Patria“, 1855)

În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.

Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful – rouă, rănile – tămâie?
– Sfânt alterat, neutru, nepereche.

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.