Şoarece sarind din gura-n gura

(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieşit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, şi vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf şi asudând sub za;
pentru ucigaşii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrişoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori şi snoave
şi-ntreţin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-şi ţin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi şi-n veşnica mişcare;
pentru cei călăuziţi de stea;
pentru preoţii în mari odajdii,
graşi, pletoşi, cu vată în urechi,
intonând troparele nadeşdii,
plictisiţi de zeul lor cel vechi;
pentru cei cu aripi lungi pe umar
de la rai şi iad; pentru femei
osândite-n gloate fără număr
fiecare prin frumuseţea ei;
pentru cei ce vând pe cale leacuri
speculând durerea tuturor;
pentru cei care-au murit de veacuri
şi se târâie-n urmaşii lor;
pentru cei din alte universuri
şi cu alte-nfăţişări; şi chiar
pentru autoru-acestor versuri,
călărind un falnic arnasar
care – asemeni celui din poveste –
paşte numai jar şi scuipă foc)

toată lumea află trista veste:

Întâlnirea nu mai are loc!

Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
în ne’mpacatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarba!

Să nu mai spumege în piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fără chin
si-o moarte fără rastignire!

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic ‘nainte.

Să cresc în timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
în fericirea voastra oarba.

“Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.

U-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect.”

E-atâta primăvară-n noi, iubite!
Şi-n toţi fiorii care tremură-n natură,
Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură
Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite…

Ridica-ţi ochii… în adânca strălucire
A-ncremenit o horhotă de nor subţire
Şi-acum îşi mistuie-n albastru forma fină
Şi nu rămâne-n marea de lumină
Decât un punct ce-n aer se ridică –
Săgetătorul zbor de rândunică.

În iarba crudă-şi joacă umbrele subţiri
Mlădiţe verzi şi lungi de trandafiri.
Pluteşte-n atmosfera liniştită
Parfumul vag de floare nenflorită –
Că liliecii îşi ridică-n soare
Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare,
Iar din corole albe şi fragile
Se-nalţă, greu, parfumul de zabile.

Mi-e sufletul împrăştiat în toată firea…
Sub ochii umezi care-mi caută privirea,
Se-mbată ca o floare pe tulpină
De rouă, de parfum şi de lumină.

(Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927)

Oamenii mă uimesc şi-acum.
Aş vrea să cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor şi-n drum
larg să-mi alătur paşii de paşii lor grei.
Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvânt să nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noaptea, s-ascult.
O viaţă-aş vrea, o viaţă oarecare,
atât de strâmtă,-ncât să pot dormi
şi uita vocile nepământene;
cerul molatec, destrămat în gene,
Să nu mai poată visuri zămisli.

Uneori îmi spun: am să mor
atât de singuratecă-n mijlocul lor;
limba simplă a bucuriilor n-am învâţat;
am să mor ca o pasăre care prea mult a zburat,
dar n-a făcut cuib nicăieri.
În loc să trăiesc, am cântat melancolicul ieri;
şi semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni?
mă-ntrebau pururi privirile omeneşti.
Din pământ ca noi toţi porneşti,
dar este-n inima ta o pace şi o-ntunecime
din care cresc nişte vorbe ciudate. „Mulţime,
nu mă goni, ca voi sunt, ca voi sunt şi eu! ”
Dar ei mă lăsau deoparte mereu,
şi cuvântul „poet” răsuna în râs,
pe buzele lor, care n-au sărutat, n-au surâs.

poezie, sa treci noaptea prin somnul celor ai mei,
saruta-i pe frunte, discuta in soapta cu ei,
spune-le ca am incheiat din caiet ultima fila
si ca imi plang si pietrele de mila.

poezie, spune mamei sa ma ierte, sunt o poama rea,
pe care o arunca cine musca din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-um burete i-am stors,
firul oftarii pe buze s-a tors.

poezie, spune fratelui meu ca n-am fost inger, cum poate credea,
ca mi-e inima pedeapsa, mustrare, nuia.
si de gandurile crude care m-au batut foarte salbatec
mi-e un somn de jaratec.

spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zapacindu-va, s-a zapacit.
viata i-a fost ca un pahar
in care amesteci al intamplarii zar.

apoi,
sa nu te mai intorci, poezie!
nu facem o nobila pereche noi doi;
alianta noastra e sfarmata
si as vrea, poezie, sa nu te mai vad niciodata!

Soarele-a apus!
Oare cine l-a răpus?
Roua picură pe flori
Inundând petale moi
O cometă călătoare
Urcă bolta,visătoare.

Numai luna, între stele,
Ţese pânze de argint
Iscodind cu raza-i dulce
Umbrele de pe pământ.

a)A, a, a,
Multe vorbe încep cu a
Apă, aţă, alun, ac
Albiniţă şi abac.

b)Baba, baba oarba,
Unde-ţi este roaba
Roaba ici-colea
Ia-te după ea.

c)Cling, cling, cling
Cling, cling, cling
Clinchetele se preling
Sus pe nori, jos pe vânt
Şi pe toate câte sunt,
Cling, cling, cling
Cling, cling, cling
Se-nteţesc şi se unesc
Într-un cânt sărbătoresc.

d)Dan, Ducu şi cu Dinu
Dau de două ori pe zi
Dura, dura prin grădină
Două mingi portocalii.

e)Capra cară coşuri grele
Cu verdeţuri strânse-n ele
Dar le duce cu răbdare
Să dea iezilor mâncare.

f)Fâş, fâş, fâş,
Ce foşneşte prin frunziş
Şi se-ascunde pe furiş?

g)Gâşte, gâşte,
Ga, ga, ga,
Vreţi la baltă?
Da, da, da.
h) Hora mare, hora mare,
Hai să o jucăm,
Haideţi toţi cu veselie,
Haideţi să cântăm.

i)Ceata lui piţigoi
Trece mândră prin zăvoi
Toţi sunt luptători de soi
Dai într-unul ţipă doi.

j)Lângă apa Jijiei
Ne-am jucat mereu toţi trei
Jana, Jucu şi cu mine
Ne-am jucat atât de bine!
Jijia tot vâjâia:
J! J! J! Jijia.

l)La, la, la, la, la, la,
Cântă fetele aşa
La, la, la, la, la, la,
Şi flăcăii tot aşa,
La, la, la.

m)Mama, mama mare
Mereu, mereu are,
Mere, pere bune,
Mure şi alune.

n)Nenea Nică şi cu Nicu
N-au văzut nici un pitic,
Numai nenea Nicolae
A văzut pe unul mic.

o)O, e gura mea când strig
O, e roată, e covrig,
O, e chipul oului
Şi e gras de felul lui.

p)Pic, pic, pic,
Ploaia cântă-n geam peltic
Astăzi plouă… nu-i nimic.

r)Rică nu ştia să zică
Râu, răţuşcă, rămurică
Dar de când băiatu-nvaţă
Poezia despre raţă,
Rică ştie cum să zică
Râu, răţuşcă rămurică.

s)S: ne este foarte drag
S e-n soare şi în steag
Strugure, sanie, sapă,
Toate vor cu “S” să-nceapă.

ş)Moş, moş, cocoloş
Vino iute dă-mi un coş
Să pun în el un cocoş,
Moş, moş, cocoloş.

t)Tata taie lemnul tare
Trunchiul este biruit
Toată curtea s-a albit
De atâtea aşchioare.

ţ)Ţarca ţopăie
Ţop, Ţop
Ţinând capul ţeapăn sus.

u)U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Trenu-i pregătit în gară
Ca să plece azi prin ţară
El e gata de plecare
Şi fluieră tot mai tare
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Peste câteva minute
Trenul trece iute, iute
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Când în gară a sosit
Roţile şi le-a oprit
U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Jocul nostru s-a sfârşit
Fiecare-i mulţumit.

v)V: e veveriţa care
Vara vine la plimbare
Verde, verde codrişorul
N-o vânează vânătorul.

z)Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum,
Zumzet vesel de albine
Zumzăie pe câmp
Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum.