De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă…

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii.

Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april —
Azi mai fiecare copil
Ne cäntä iubirea pe stradă.
Că oameni deşi n-au ştiut
De noi şi de tainele noastre,
Dar stelele bolţii albastre
Văd toate, şi ele-au văzut.

Şi-o stea, căzătoare din cer,
Ea mării ne-a spus sărutarea,
Şi luntrei ne-a spus apoi marea,
Iar luntrea ne-a spus la năier.
Pe ţărm erau stoluri de fete
Cu drag de năier ascultând —
Şi ele râdeau scuturând
Flori albe din negrele plete.

Iar fetele-un cântec făcură
Şi-i deteră aripi de vânt;
Batjocur-au pus ele-n cânt
Şi patima, dragă, şi ură.
Şi astfel, de noaptea d-april
În lume sunt cântece, Radă ;
Ne cântă iubirea pe stradă
Azi mai fiecare copil.

(după un cântec grecesc)

Vino, scumpă, de priveşte
Dorul tău cum mă munceşte.
Nici defel cum nu mă lasă
Nici să intru sara-n casă,
Ci din aşternut mă scoală,
Ca pe-un pătimaş de boală,
Şi mă face de alerg
Neştiind pe unde merg.
Când în zori de dimineaţă,
Mă visez cu tine-n braţă,
Când te strâng să nu te pierd
Şi te chem şi te dezmierd.
Ars deodată sar din pat,
Singurel m-am deşteptat,
Suspinând şi ameţit,
Mă simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier!
Ce să fac ca să nu pier.
Căci rănit sunt de amor,
De nici tăiesc, nici nu mor:
Somnul meu nu este somn,
Nici pe mine nu sunt domn.
A dormi de sunt pe cale,
Zăresc chipul dumitale:
O icoană zugrăvită
Cu mulţi nuri închipuită.

De la mine pân’ la tine
Numai stele şi lumine!

Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele

Ce din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat

Cum se-anină despre zori
Roua limpede pe flori!…

Vărsat-am multe din ele
Pentru soarta tării mele!

Multe pentru cei ce sunt
Pribegiţi de pe pământ!

Multe lacrimi de jelire…
Iar de dulce fericire

Ah! Vărsat-am numai două,
Şi-s luceferi amândouă!

Sevilia, 1853

Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.

Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.

A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.

Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“

Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârlă peste gard.

– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt … Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi tinându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“

Jur în jur de-această masă
Este-o masă de mătasă

Oi, lerui Doamne

Dar la masă cine şade

Şade Domnul Dumnezeu
Cu doi sfinţi în jurul său

Oi, lerui Doamne

Al doilea colţ de masă

Şade Pătru, sfânt Sânpetru
Ş-al treilea colţ de masă
Şade Ion, Sântion

Ş-al patrulea colţ de masă
Şade şi jupânul gazdă
Tot închină c-un pahar

C-un pahar galbin de ceară.
Din fundu’ paharului
Strigă spicul grâului

“Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-o-mbogăţesc”
Din creasta paharului

Strigă viţa vinului
“Io pe unde mă ivesc
Toată lumea-o-nveselesc”

Din toarta paharului
Strigă floarea soarelui
“Io pe unde mă rodesc

Toată lumea-o-ncălzesc”
Din buza paharului
Strigă floarea mirului

“Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-ncreştinesc”
Rămâi gazdă sănătoasă

Ca colinda de frumoasă,
Tu găzdoaie, vesel, bun
C-ai ajuns sfântul Crăciun

Seara crăciunului nost’
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-aşa mare minune [bis]

Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Şi-au ajuns într-un oraş
Şi-au cerut puţin sălaş

Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.

Du-te, du-te şi ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieşi din oraş afară.

Şi-au ajuns la cei săraci
La un grajd cu nişte vaci
Sosi vremea la Maria
Ca să nască pe Mesia.

Şi-a născut un prunc frumos
Şi-l numea Isus Hristos
Care cu puterea sa
Va înţelepţi lumea

Ce fel de tren marfar eşti tu
dacă ţi-e trupul meu şină de carne;
Ce fel de măr eşti tu
dacă ţi-e ramură viaţa mea?

Eu locuiesc într-un tril
de privighetoare
Dorm cu ceafa pe nota Do
şi-mi încălţ piciorul
într-un saxofon

Du-te, îmi strigă ciocanul,
du-te,
du-te idiotule de cui de fier,
du-te,
nu vezi că te bat în palma
unui crucificat?

Azi-noapte…
Femeia care mă iubea –
O mică poemă-n proză din opera mea –
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Cînd cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi “va urma”,
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele…

Dar azi-noapte gluma unui tipograf
Mica mea poemă-n proză
Mi-a făcut-o… praf!…
Şi…pe “banca verde unde doarme ploaia”,
Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,
Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oară
Vechiul guturai
Şi surpriza nouă
C-aş putea dormi şi-afară,
Chiar când plouă,
Fără să regret nimic…
Nici fresca de mozaic
Ce-i împodobea odaia –
Balamuc de voluptate
Şi păcate
Perimate, –
Nici gura femeii care mă iubea
Şi mă deştepta
Cu aceleaşi buze roşii, de lalea,
Răsărite peste noapte, printre perne,
Din sofa!…

Vai de mine!…
Vai de ea!…
Vai de manuscrisul meu neterminat,
Fără “bun de imprimat”…
Vai de buzele ei roşii,
Sărutate-n vis doar de cocoşii
Iadului –
Suspect refren,
Din Marşul funebru de Chopin…
Cut-cu-ri-gu! ding… dong… ding…
Lumânările de ceară din odaia ei se sting,
Iar pe “banca verde”, unde dorm cu ploaia
Cântă cucuvaia!…