Ver ce-n ] lume are stare
[Viţă, ] peşte, zburătoare :
[Or dih ]ania cea mică,
Nici[ oda ]tă ia nu-s strică.
Omul, mîndru, să făleşte.
Că el toate stăpîneşte.
Ceriul însuş s-ar fi dresu,
Pentru dînsul, cel alesu
Soare, lună, stele gloată,
Cele dă sus, firea toată,
Lui sînt gata spre slujire,
Şi rai are iar gătire.
Să petreacă mult trufos,
Dăcît hirea mai norocos,
Ar fi vrînd şi altu lecaş,
Nu şti unde, foarte vrăjmaş,
Iadu numit pă nume bun.
Unde pă cel ce nu dă pun.
Omul face şi preface,
Ce glagole şi ce tace.
Acu-i zice fericitul,
Dar dă-l ştii, zi-i ticăitul.
El în cap e plin dă fum,
Care sfîrşit n-are nici cum.
Inima sa, tot rugină,
Care-l roade p-a sa vină.
El, ce are nu-i ce-i place,
Pofta-i creşte, nu-i dă pace,
Or el ceva ce doreşte :
Cu sudoare să strădeşte
Mii dă ani să n-aibă voie
De-a trăi fără nevoie.
Nici acesta n-o gîndeşte
[ Cît tră ]ieşte să trudeşte.
[ Nevo ]ia-l poartă mai tot dă nas,
Iar zavistia leac nu-i dă pas
Ciuda foarte îl pişcă rău,
Drag argind stă-n cîrcă-i greu
Frica, spaima şi minciuna,
Fără calea prea nebuna,
Clevetirea şi pîravea,
Cît să mişcă, de acolea.
Iar mîndria frumoasă,
E la dînsul tot dă casă.
Iată multu fericitu
Şi decît bou, mai cinstitu.
Dar boabele fără seamă,
Că-i măreţu nu bag seamă,
Brînci lui dau fără dă veste
Şi lui spun prea rea poveste.
El ce zice că-i iconit,
Asemenea şi nimerit.
Ca fiinţa cea prea naltă,
Ticălosul broască-n baltă.
Nici ruşine, nici simţire,
Să priceapă c-a lui fire
Este nimic, nimic curat,
Să curmeze în lăudat.
El dă va vrea a fi ticnit,
Va vieţui mai nemîhnit.
Părăsească dăşărtăciuni,
Tresuri şi mult minciuni.
Gură cască nu să lase
După rele multe vase.
Fiarbă-s pacea inimii lui,
Prea pă uşor ca pre un pui.
Mulţumească soartei sale,
Ca să afle la cea cale.
Nu cuprinză nici în sine
Gînduri ce nu ies bine.
Cel ce lumea au aşezat
Tot prea bine au vrut d-au dat,
Ca ver care p-a lui fiinţă,
A avea a sa trebuinţă.
Deci vai celui ce s-abate
Şi p-alt colnic gîndu-ş bate.

Fumându-şi opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez,
Fo-hi, spre piscul aiurării,
E dus de visul lui chinez.

Scăpat de chinul zbuciumării,
Senin ca după-un meterez,
Fumează opiumul uitării
Pe rogojini din pai de-orez.

Iar când soseşte-al nopţii miez
Ce-l urcă-n slava îmbătării,
Deplin se dă halucinării
Ce-atunci e singurul său crez,
Fumându-şi opiumul uitării.

Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.

cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa… ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa…
ca atunci când mori
nevinovat, încredinţat
că treci printr-o livadă
înflorită-n Adevăr.

Doamne! Verbului mă rog acum
Şi Ţie-
Du-mă în altă împărăţie,
unde nu se îngăduie
să te înfrupţi
cu nevinovăţie!

în poiană aleasă, cu narcise şi ghiocei
visez totuşi trează
mielul pascal
jucându-se cu mine
şi cu puii de lei.

Io am douăzeci de oi [bis]
Şi i-oi duce Lui, mei doi [bis]

Iaca şi io am vreo zece
Şi i-oi duce şi-un berbece

Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi

Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala

Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece

Doamne, Împărate sfinte,
Primeşte şi-a noastră cinste

Primeşte-o şi de la noi
Că suntem păstori de oi.

Vuind s-azvârl şuvoaiele devale
Pe deal stă zarea de brânduşi albită.
În aer i-o căldură liniştită,
Pe bolţi un nor de-argint se rupe-n pale.

Sar apele din matca prididită;
Un cocostârc, pe mal, păşeşte-agale,
Dând spaimă-n broaştele ce-i fug din cale.
Ies aburi calzi din pajiştea-ncropită.

Şi nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă;
Doinind, s-aude trişca de la târlă.
Iar mieii, strânşi în cârduri, zburdă-n soare:

Pământu-ntreg, ca-n prima dimineaţă,
Se umple de lumină şi viaţă,
Iar inima-mi se-ntunecă şi moare.

In iad pacatosii
Sunt valorificati la maximum.
Femeilor li se scot din cap
Cu o penseta
Clamele, agrafele, inelele, bratarile,
Panzeturile, lenjeria de pat.
Dupa aceea sunt aruncate
In clocotul unor cazane,
Sa fie atente la smoala,
Sa nu dea in foc.

Apoi unele sunt transformate in sufertase
Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari
Pacatele calde.

Barbatii sunt si ei folositi
La cele mai grele munci,
Cu exceptia celor foarte parosi
Care sunt torsi din nou
Si facuti presuri.

Un scaun , nu mai mult , dar cita viata ,
Cita miscare el vede-n jurul lui
Si bucurii , si lacrime pe fata ,
Dar mut , el nu le spune nimanui .
El m-a vazut la inceputul vietii
Cercind sa il dobor , neputincios ,
Voind sa fiu la fel cu calaretii
Calare , sus pe calul lor focos .
Si mai tirziu , sezind pe el alene ,
Cu gindul dus departe catre ea ,
El m-a vazut si tine minte bine
De cite ori am plins durerea mea ,
Sau fericit , zvicnind mereu din scaun ,
Pindind venirea ei dupa perdea ,
Cind aparea , saream la usa ca un
Copil voios ce-a capatat ce vrea .
Dar timpul trece , dragul meu prieten ,
Nici tu , nici eu nu mai sintem ce-am fost .
Tu gemi usor cind doar m-ating de tine ,
Eu pling vazindu-mi viata fara rost .

(20 decembrie 1979)

Azi am să-ncrestez în grindă
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată.
Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Las să văd şi cum să leagă
Dragostea dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!
Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.
Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.
Iar de-ţi cere şi-o guriţă
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Las să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă…
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat… toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

(Convorbiri literare, 1890, nr. 1)

Se luară măicuţa [bis]
Tăt pă râu, pă râu în jos
Şi si-o pus fiuţu’ jos

Să să spele pă obraz.
Până maica s-o spălat
Fiul la cer s-o-nălţat

Tăt în cer printre îngeri
Tăt în surle şi-n cântări

Îngerii lui Dumnezău
N-aţi văzut fiuţul meu

Noi poate că l-am văzut
Bine nu l-am cunoscut

Mititel înfăşăţel
În scutec de bumbăcel
Strălucea haina pe el