Pentru asinul furat
Se băteau doi furi odată,
Unul vrea să-l aibă argat,
Altul vra să-l vânză-ndată.
Dar când între ii se ceartă
Cum pe asin să-l împartă,
Vine-al treilea tâlhari
Şi li fură pe magari.
Este asin câteodată
O moşie-n giudecată,
Pentru care doi mazili
Se sfădesc pe la movili,
Când acela ce-i împacă,
Mâncând pe-a lor cheltuială,
Ie moşia-n socoteală
Şi li lasă punga sacă.
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Motănaşul meu pufos
A văzut un găvănos
S-a ascuns în el îndată
De la cap până la coadă.
Cum să facă-acu mămica
Sosul fără smântânică?
Măi, motane, nu-i frumos
Să te bagi în găvănos!
Noapte, tu eşti sclava neagră a veciei, iară eu
Sunt regină. De pe tronul întunericului tău,
Revărs valuri de lumină; ş-un popor întreg de stele
Furnică-n razele mele.
Fără mine, neştiută, vecinic ai fi pribegit,
Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârşit.
Umilită, pleacă-ţi fruntea şi-naintea mea te-nchină.
Noapte, sunt a ta regină.
Lună, tu eşti sclava albă, fulg ursit în veci să meargă.
Eu, mai veche decât vremea, şi decât lumea mai largă,
Neclintită-s, şi nici cuget că-n cuprinsul ţării mele
Furnică popor de stele.
Şi de n-aş fi eu să-mbrobod faţa ta-n ştergar cernit,
Dacă n-aş fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit.
În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta,
Lună, sunt regina ta!
Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…
Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:
“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.
Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină –
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,
Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.
Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…
Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, –
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.
…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!
azi m-am născut…
fără părinţi şi fără fraţi
semăn mai degrabă cu un copil orfan
deşi mi se suflă din toate părţile
că am şi părinte şi fraţi
mulţi fii şi fiice.
dar părintele meu este pământul.
am fost chemat din el în palme de olar.
nu am înţeles cum s-a întâmplat asta.
am frământat mult pământ de-atunci
şi nu mi-am putut afla în el chipul
deşi câteodată
când mă întind în brazdele lui adânci
încep să simt cum mă cuprinde
cu braţele lui de frate nenumit.
ziua aceasta este doar pentru mine
sunt cel dintâi
pe coaja asta căreia nu îi voi afla
niciodată miezul
urlu cât pot de tare în lună
când mă amestec printre turmele de lupi
şi chemăm depărtările
apoi ma ridic cu aripile grele în zare
de unde cad pieziş biserică.
atunci voi credeţi că este cădere din cer
vă aplecaţi în faţa mea fără să înţeleg de ce
tâmplele mi le ungeţi cu mir
îmi luaţi cuvintele spuse doar pentru mine
şi le decretaţi scripturi
mă agăţaţi cu forţa de gâtul vostru
deşi v-am fost cândva tată
ca să mă uitaţi într-o icoană
sau în lemnul unei cruci.
ca prin vis am văzut toate acestea…
dar acum nu ştiu decât că ziua asta este
doar pentru mine
sunt cel dintâi
pe coaja asta căreia nu îi voi afla
niciodată miezul.
Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.
Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.
Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme.
E temniţa în ars, nedemn pământ,
De ziuă, fânul razelor înşală;
Dar capetele noastre, dacă sunt,
Ovaluri stau, de var, ca o greşală.
Atâtea clăile de fire stângi!
Găsi-vor gest închis, să le rezume,
Să nege, dreaptă, linia ce frângi:
Ochi în virgin triunghi tăiat spre lume?
« Pagina anterioară — Pagina următoare »