Moartea era mai tinara ca mine
unii insa îi faceau jucarele
si-o invatau să creasca mai repede.
Stiu ca sint locuri comune ce ingrasa omenirea,
cunosc si eu tocilariile unde se ascut principiile,
dar când madam Dior viseaza gulere de blana
taigaua se umple inevitabil de capcane si sânge.

Dumneavoastra
care v-ati obisnuit să cautati hreanul pustnicului
în supermarketul de la colt
am impresia ca veniti cu portocale
în vizita la patul unui mort,
fiindca pe strada asta Dumnezeu iubeste
numai până la numarul 24,
unde incep musulmanii
si cei cu nationalitate incerta:
românii, bulgarii, albanezii
ba chiar si cavaleria poloneza
cu sabiile scoase în fata magazinului Aldi.

Ce profesor ar putea să ne predea
clinchetul monedelor marunte,
să-l invatam pe de rost
ascunsi în fundul buzunarului,
cu speranta ca istoria
nu-si numara niciodata maruntisul.

• Nea Mărin şi ‘tomobilu
• Nea Mărin şi Anu’ Nou
• Nea Mărin şi PPC
• O afacere oltenească
• Sucă la armată
• Sucă la facultate

Întâi a fost pe vreme rea,
Era noros şi vânt bătea
Şi, desigur, ploua;
(Ea va veni, ea va veni)
Asfaltul ud era lucios
Şi-n el se reflecta, frumos,
Imaginea ta.
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!

A doua oară s-a-ntâmplat
Pe timp frumos, dar ce folos!
Tot în zadar…
(Ea va veni, ea va veni)
Mult mai târziu, la telefon,
Ai auzit-o, dar ce ton
Şi ce vocabular!…
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!

A treia oară a venit,
Dar chiar atunci erai grăbit,
Dacă ai fi putut şti!…
(Ea va veni, ea va veni)
Acuma stai şi-aştepţi din nou
Venirea ei, ca un cadou
Pentru tine ar fi…
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!

Îmi place, către seară, prin selbea-ntunecoasă,
Să şed lângă un arbor, să cânt şi să privesc!
S-ascult a filomelei cântare-armonioasă,
Ş-a celorlalte paseri concertul îngeresc!

S-aud murmurul dulce al apei cristaline,
Ce printre flori şi iarbă se scurge-ncetişor;
Să văd razele lunii plăcute, ş-argentine,
Venind să se reflecte în micul râuşor;

Să-mi văd deasupra frunţii plutind strălucitoare
A stelelor lumine, ici-colo peste cer,
Şi-n juru-mi umbra nopţii aşa de-ncântătoare,
Ce-n lume răspândeşte tăcere şi mister.

Atuncea cât îmi place să-mi uit d-această viaţă!
Chiar rătăcind prin selbe să-mi uit că eu respir!
Iar numai câteodată din creieri-mi pe faţă
Să se reflecte încă vrun dulce suvenir!

Şi astfel să trec noaptea prin selbea-ntunecoasă,
Nutrindu-mă cu aerul îmbălsămit de flori,
Să-mi uit prezenta viaţă, atât de dureroasă,
Căci eu o voi relua-o în revărsat de zori!

În jinrikişă uşurică
Muzmeia mică e purtată.
Frumoasă ca o păpuşică,
În kimono e îmbrăcată.

Pe când zăduful de-aur pică,
Spre ceainăria depărtată,
În jinrikişă uşurică
Muzmeia mică e purtată.

De-al soartei greu a fost cruţată.
Simţiri, nici gânduri n-o ridică.
Atât e: o păpuşă mică,
De tineri nostimi aşteptată,
În jinrikişa uşurică.

Cine face zidi de pace
Turnuri de frăţâie,
Duce viaţă fără greaţă
Ntr-a sa bogăţâie.

Că-i mai bună, depreună,
Viaţa cea frăţască,
Decât armă ce destramă
Oaste vitejască.

1673

• A cui e vina ?
• Dorinţa
• Fracul meu
• Revederea

Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteţ afară.
De o vecinătate aşa primejdioasă
Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă şi să-i vorbească.

Uliul cu blândeţe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduieşte

– Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte –
Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Încă din înălţime, el le va da de ştire,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Şi găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.

„Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era să ne păzeşti,
Iar nu să ne jertfeşti.”

– „O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Şi ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.

Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiţi,
Când sunt nenorociţi.

Ninge cu flori de plumeria peste automobile
bunici sunt azi neuitatele noastre copile

prieteni de eri au plecat la odihna’n morminte
cenuse si plumb cad deavalma peste cuvinte

taifunul istoriei bate crunt prin golite bodegi
la pensie-au iesit boemi si piccoli si regi

numai eu stau singur si mut în port la Antofagasta
si Anzilor albi le privesc sub cerul albastru creasta

curge sangele vremii cu nisipul lumii’n clepsidra
la fiece colt de strada scoate capul o hydra

zadarnic astept în Tegucigalpa tramvaiul 5
departe, la Turnu Magurele, plang ultimele caterinci

duce uraganul în nestire, carti, reviste si manuscrise
am rămas acelasi amestec de Don Quijote si Ulise.