Eminescu

Autor : Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară- Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu măpoate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Cântec

Autor : Alexandru Macedonski

Şi pentru ce n-ar fi permis
Al vieţii mele tainic vis
Să-l împlineşti,
Iubindu-te, să mă iubeşti?
Să mă iubeşti!

Făgăduind, — ziceai că ţii,
Prin cuget dacă-mi aparţii
De ce, — de ce
N-ai vrea să calci peste orice?
Peste orice!

De mă iubeşti, — să te supui,
O sărutare să depui
Pe fruntea ta,
Şi morţii-n gropi vor tresălta!
Vor tresălta!

Pe buza ta, pe-obrazul tău,
Oh! lasă-mă să fiu călău,
Călău de flori,
Şi vor cânta privighetori!
Privighetori!

Pe ochii tăi şi pe-al tău sân,
Trecând amorul meu păgân,
Amorul meu,
Tu poţi să-l faci un semizeu,
Un semizeu!

Natura este-n haină nouă…
Priveşte! flori de zarzări plouă…
Sub ele, — noi,
Vom fi la umbră amândoi
Cu amândoi!

Sara

Autor : Poezii pentru Copii

Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la iurgă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă…

Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.

Eu sunt soarele tau – Stancu

Autor : Zaharia Stancu

Eu sunt soarele tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt aerul tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt apa ta si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt painea ta si fara tine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt somnul tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt …
Eu nu sunt nimica.
Nu sunt nimica.

Opera Apartinand Zaharia Stancu | | Nici un Comentariu »

Constantin Noica – Baciu

Autor : Ştefan Baciu

O seama de cuvinte ‘ncrucisate
c’un talc ce suie tainic din strafund
si ganduri în balanta rasturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund

din Kant si din batranul Anton Pann
adancul vorbelor l-ai despicat în taina
–un matematic Baltasar Gracian–
tu gandul il desbraci de-a vorbei haina

insingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de bruma si clestar
c’un toc muiat în truda si-n idee
cladesti al sufletului dictionar.

Opera Apartinand Ştefan Baciu | | Nici un Comentariu »

Bătrâni

Autor : Octavian Goga

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti azi satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: “Moşu…”
Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu Împăratul Roşu…

. . . . . . . . . . . . . .

Aşa… vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…

(1905)

Opera Apartinand Octavian Goga | | Nici un Comentariu »

Rock’n’Roll sănătos

Autor : Alexandru Andrieş

Dimineaţa, când mă trezesc,
Intru-n baie, mă bărbieresc,
Mă uit în oglindă, cu-atenţie să nu mă tai,
Mă-mbrac repede, într-un minut,
Şi-uite, ziua a şi început…
Numărul unu: mă sui în tramvai.

La repetiţie am întârziat:
S-a-ntâmplat un lucru minunat,
Mi-a zis o fată: “Eu ştiu cine eşti tu!”.
M-a invitat la o îngheţată
Cu multă frişcă şi cu ciocolată,
La aşa ceva e imposibil să zici nu!

Era frumoasă cum n-am mai văzut
Şi-uite-aşa o iau de la-nceput;
Aş vrea să-i fac un cântec, în loc de floare să-i dau…
Şi dacă cumva în astă-seară
Greşesc cuvintele – nu-i prima oară,
Şi-n definitiv sunt textele mele şi fac cu ele ce vreau!

Doar pe ea o vreau – doar pe ea, doar pe ea…

Pescuitorii de perle

Autor : Cincinat Pavelescu

D-a lungul umedelor stânci,
Uitate-n mările adânci,
Ca-ntr-un mormânt ce le înghite,
Necunoscute nasc şi mor,
În scoica lor,
Mărgăritare negăsite!

Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Şi-acum sclipesc cristalizate
În fundul mărilor sticlos?

Dar îndrăzneţul, beat de vraja
Strălucitorului său vis,
În valul care le ascunde
S-azvârle, fulger în abis!

Înoată, se scufundă, speră,
Şi apa îl cuprinde lin;
Şi-n adâncimea-i îl primeşte
Ca p-un nou monstru submarin.

Adesea un rechin l-atinge
Şi sepii vin, meduze pier…
Un crab pe umăr îi imprimă
O clipă gheara lui de fier.

Precum în vis numai s-arată,
Vezi albe crânguri seculari
Ce-n loc de muşchi bureţi au numai
Şi-n loc de iarbă alge mari!

Pe când în juru-i urcă valuri,
Picioarele-i se-nnămolesc
Într-o pădure de coraluri
Roşite-n sânge omenesc.

Şi mâna-i pipăie cu spaimă
Şi se tot lasă mai afund…
Ce dacă drumu-i plin de chinuri
Când perla albă stă în fund?

O vede, o atinge, iat-o!
Sub năzuinţa care-l mână
Prin valul de-ntuneric suie
Ca şi un zeu c-o stea în mână.
. . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi voi, poeţi, artişti sălbatici
Ce răscoliţi orice abis,
Ca şi pescarul ăsta, -n suflet
Vă coborâţi pe scări de vis,

În fundul mării neştiute
A cugetului îndrăzneţ,
Să smulgeţi tainelor ideea,
Mărgăritarul fără preţ…

Multicolora perlă fină,
În zare zace neştiut,
Tot răsăritul aurorii,
În coaja tristului trecut.

Ca să găsesc şi eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
În marea plină de primejdii
Aş vrea nebun să mă cobor.

Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou mă las şi eu,
În fundul căruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.

Ce-ngrozitoare e căderea
În al problemelor abis!
La orice pas pricepi durerea
De-a-ţi omorî întâiul vis!

Dar când mereu spre alte doruri
Te poartă sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasă? El coboară iar.

Ce dacă inima se zbate
Şi urlă creierul trăsnit,
Dacă din fundul suferinţei
O rază nouă-a răsărit?

Şi glorie de veci acelui
Ce-nsângerat şi-nvingător,
Din noapte scoate, ca pescarul,
Lumină nouă tuturor!

Trec vremile – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

Trec vremile… ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală…
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă… şi se suie!

Pământ magic

Autor : Poezii pentru Copii

(după povestea cu acelaşi nume, scrisă de Doru Emanuel Iconar)

Tare aş mânca o pâine,
Da\’,-nainte s-o mănânc,
Ascultaţi, copii, povestea
Ce mi-o zise, jur, un ţânc.

Cică-ntr-un oraş, oricare,
Într-o-mpărăţie mare,
Dintr-o mână de făină,
Făcea pâinea cea mai fină
Un brutar.
De nu vi-i clar,
Întrebaţi-l pe morar.

Ce zic, pâine,
Prăjitură,
C-aşa se topea în gură,
Şi pe cât de arătoasă,
Mmm,
Pe-atâta de gustoasă.

Oamenii, în şir, veneau
Să ia pâine şi plecau
Numai ca să se întoarcă.
Pâinea asta era parcă
Mai dulce şi mai pufoasă
Decât tot ce-a stat pe masă
De la zeu
La împărat.

Acum ştiţi de ce la curte,
Să mă ierte Dumnezeu,
Cu brutaru-am fost chemat,
Mâncător de pâini,
Şi eu.
Alb în cap, făr-altă vină,
Eu doar aduceam făină
De la moară
La brutar.

Împăratul zise, dar:
– Pâinea voastră e altfel!
– Da, Mărite, puţintel!
– Priceput acest brutar…
– Da, Mărite, are har…
– Ia să-mi facă pâini, vreo două,
Din făina asta nouă
Şi din ceea ce aveţi
Colo-n sac. Dacă puteţi
Să mă mai uimţi o dat’,
Vă dau slujbă
La palat.

Pe un talger mic, de lemn,
Coca noastră sporea demn,
Iar când îi veni sorocul,
O luă-n primire focul.
Pe un talger aurit,
Coca scumpă, la dospit.

După-atâta frământare,
Iată şi clipa cea mare:
– Ştiu, e vorba de făină!
– Nu, Mărite,-oricât de fină,
Nu-i făina…

E pământul
Ce dă grâu şi azi şi mâine,
Apoi moara ce-l preface
Şi, în fine, lucru rar,
Sufletul unui brutar
Pus şi el, smerit, în pâine.

« Pagina anterioară — Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech