Eu din români îmi trag sorgintea.
C-o sfântă dragoste-i iubesc
şi pentru tot ce-i românesc,
oricând, şi braţele şi mintea
şi sufletul mi le jertfesc.

Strigă gărgăriţa: Hei,
Fluturaşule, ce vrei?

La petrecere să vii!
Nu am chef de sindrofii!

Griji cam multe mă apasă
Când sunt singură acasă!

Vine ploaia mai spre seară
Şi n-am spice în cămară!

Singură îţi este greu!
Pot să te ajut şi eu?

Împreună-i mai uşor!
Mulţumesc de ajutor!

Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că eşti pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ţi-am pus, din vale
Roşii strămători de bete,
Să fii drag aşa la fete,
Cum eşti drag măicuţii tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoşii,
Peste piept ţi-am pus
La cămaşă panglici roşii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Şi cocoşii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca faţa
Soarelui de sus.

Dormi în pace şi te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Şi te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ţi aduce
Să te joci cu el.

Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ţi-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Şi să fii păzit de ele,
Şapte stele, logostele
Fie-ţi scrise-n cer şi-o fată
Mândră de-mpărat.

M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăsleşti, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt şi pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ţi facă
Nici un rău.

Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Şi-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici şi-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiţi şi-i şi departe
S-aduci poala cu surcele.
Ş-aduci apa cu cofiţa,
Tatei să-i deschizi portiţa
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!

O, de te-aş vedea eu mare,
Să mă duc şi eu
La amiazi cu demâncare
Unde-ţi fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi şi creşti, şi fă-te mare
Plugăraşul meu!

(Ianuarie 1893)

• Bătălia s-a sfârşit… – Stancu
• Cantec in ceata – Stancu
• Cântec şoptit – Stancu
• Chiar dupa ce voi muri – Stancu
• Eu sunt soarele tau – Stancu
• Hai cu mine – Stancu
• Miniaturi – Furtuna – Stancu
• Miniaturi – Seara – Stancu
• N-am sa va spun … – Stancu
• Nor de vară – Stancu
• Nu te-ntrista – Stancu
• Om in amurg – Stancu
• Tristeţe în amurg – Stancu
• Tu, inima cuminte, bland miel prior in soare – Stancu
• Unii-mi spun că eşti încă frumoasă – Stancu

Grai tamâiat, cătuie de petale,
Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.

Umblă singur pe munţi de sare,
Vânt bătrân cu miere-n spinare.

Serpi de răcoare verde-n pârâie,
Cărări de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele-ţi ciugul’,
Seşul ţi-l ară dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,
Din fund oftează srămoşii de aur.

De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slavit pristol de piatră şi floare.

Cum tremura-n mina sageata,
in arc de viteaz vinator,
cum toamna-si aduna cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de sbor!

Te-asteapta in slava rasplata,
cununa de brav luptator.
Curind Salvatoru-si recheama armata;
fii gata, fii gata de sbor!

Un Prunc ni s-a dat in Efrata,
ce-a fost pina azi Salvator.
Si-acum, inainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de sbor!

Cum tremura-n mina sageata,
in arc de viteaz vinator,
c-un strigat in piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de sbor!

Multe s-au scris despre mǎgar,
Dar niciodatǎ pozitiv,
O strofǎ sau un rând mǎcar,
Sǎ nu arate negativ:

Cǎ-i nǎtǎfleţ şi urecheat,
Cǎ tot ce face nu-i firesc,
Apoi e…încǎpǎţânat…
(Dar asta este omenesc).

Cum eu îl vǎd, ca animal,
E dulce foc şi drǎgǎlaş,
Munceşte…ca un om normal
Şi nu este ca noi, trufaş;

Este modest, nu cere mult,
Politicǎ deloc nu face,
Este isteţ, pot zice cult
Pe lângǎ-atâtea dobitoace;

Astfel, am scris o poezie
Despre mǎgar, cum n-a fost scrisǎ
Şi pe motiv de…gelozie (!?)
De editor a fost respinsǎ:

Cǎ-i ruptǎ de realitate,
Mǎgarii nu pot fi eroi,
E plinǎ de erori, mǎi frate(!),
Aşa c-a pus-o…la gunoi.

Ei bine, sǎ v-o spun cinstit,
Nu m-a convins şi vreau sǎ ştie,
Cǎ nu a dat la tipǎrit
Şi-a aruncat a mea poezie….
Este curatǎ…mǎgǎrie!

Her shoulders with fair braids are graced,
Lithe as the wheat-stem is her waist,
Her sable apron laced with taste –
She’s all in all for me.
When she is near, I take alarm;
When she is off, I come to harm;
When others take her by the arm,
Priests pray to set me free!

A three hours’ talk and she’s away,
While I pretend to go, yet stay
And watch her plodding on her way
Till I see her no more.
She is quite poor, yet on my life
I’ll take her for my wedded wife,
Though wicked men, with love at strife,
About our love feel sore!

The gossips chat and disagree;
My brothers all speak ill of me,
And Father mighty cross is he,
While, genuflecting, Mother
Entreats the icons, fasts, forlorn
And cries, „you’s better ne’er been born!
You work your will, you thing of scorn!
You work your will, oh brother!”

I work my will? What if I do?
I’ll somehow manage to pull through!
And if I don’t, I shall live too,
A poor man in my cot.
To seek my brothers’ help? Not I!
I’ll never share with them their pie!
I’ll work my will and shall not die
With brooding o’er my lot!

My kin would bury me alive!
The fright they’re asking me to wive
May love me, but how could we thrive
When I don’t love her any?
Could I enjoy her land? sow? reap?
And what’s the good of cows and sheep?
When your own wife you hold so cheap,
Then nothing’s worth a penny!

Or are there such as can decree
That what they like is law to me?
Even you, bishop, cannot be
That sort, nor can you, sire!
Let people gossip and make fun,
My sweetheart second is to none,
And ere I part with what I’ve won,
I’ll set the thorp afire!