Şireata

Autor : Elena Farago

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

– De ce plângi, fetiţa mamei?
– Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

– Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
– Să mă ierţi!…
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

– Care şorţ? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.

Opera Apartinand Elena Farago | | Nici un Comentariu »

Braminul

Autor : Alecu Donici

Eu v-am spus odată, că omul când greşeşte
Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogată
Un cuvios bramin,
Deşi era în faptă
De rele patimi plin,
Însă prin iscusinţa acea de ipocrit,
El da încredinţare
Că ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Şi-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare
Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toţii vieţuiesc
Şi se povăţuiesc
De un păstor mai mare.
Ei sunt pilduitorii de lege în popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea uşor
Şi aspre rânduiele.
Deci, într-o zi de post
Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptişor
Şi-i vine-n gând să ieie
Un proaspăt ouşor
Şi să-l cam învârtească la para lumânării.
Urmând aceasta, iată pe uşile cămării
Păstorul se iveşte:
— Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezveleşte
Oricât de mic păcat.
— Oh! dreptule părinte, braminul au răspuns.
Întru aşa ispită vicleanul m-au adus!
Iar dracul de sub pat,
Ca mâţa au ţipat:
— Ba, ba, cucernice! mă iartă,
Eu singur văd întâiaşi dată
Cum ouăle se coc
L-a lumânării foc
Şi-ţi mulţumesc pentru ştiinţă,
Dorindu-ţi pocăinţă.
Adio! Ţine minte că dracul nu cunoaşte
Câte, un bun făţarnic, în cugetul său naşte.

Opera Apartinand Alecu Donici | | Nici un Comentariu »

Pod peste Mures – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

La vad, un pod de lemn, cu coperisul de sindrila,
lung cat o ulita de sat,
se-ntinde peste Mures. Mal vrea de mal in veci sa lege.
Astfel tara mostenitu-1-a din leat.

Isi au maretele-ntamplari si lucruri cantaretii lor,
dar podului ii canta numai apa, ce sub el se-ndeasa,
despre toti si toate-i canta, cate au trecut
pe el ca printr-o casa, lunga dreapta casa,

ca printr-o casa la al carei prag
sfarseste drumul, ca sa iasa
la cellalt capat iarasi drum, drum vechi – ¬in lume
precum pravila il vrea – lasat in voie sa porneasca.

Osti trecura-n veac pe-aci, si Radu cel Frumos,
roti ferecate, roibi domnesti, comori si lacrimi,
moti cu ciubare, turme, vanturi,
rapusi si-nvingatori, stindarde, patimi.

Pe toti si toate-n nopti, cand valvele se bat,
ii poti vedea-n lumini de-o clipa inca,
asa cum ceasul, de pe-un tarm mutandu-i,
i-a mantuit spre celalalt peste valtoarea-adanca.

Dar ce liniste-i acum la vad! Ce treaza-amiaza!
Prin istorie adie doar miros de otava.
Subt pod un sarpe se soreste, lung si nemiscat,
ca-ntr-o emblema rara, de straveche slava.

O, brad frumos – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

O,brad frumos, o ,brad frumos…
Ce-nalt si urias imi cresti cosciugul
In miezul lui cu-mbalsamat miros,
Sa-ncap cu neamul tot si-ntreg belsugul.

O, brad viteaz, tasnit din hau,
Pe lemnul neted ne-ncarcam destinul
Cand trist apuci cu noi, rod sterpal tau,
Salbatecele cai lasand seninul.

O, bradadanc, misterios,
Gatit cu receaur de amurrguri,
Ne porti pustii, ne ducinoptateci jos
In negrele subpamantene burguri.

O, brad sarac! Nu poti sa iei
Nimic din tot ce ti-a ost drag sub soare?
Nici cer cu vulturi, sipotul din stei.
Nici muntii cu nedei de caprioare?

Plecam misei? Ne ducem goi?
Nu te uita cat de marunt ni-i statul,
Gateste-te, fii tare, luam cu noi
Cea mai puternica din amintiri, pacatul.

Frumoasă, sfântă poezie – Micle

Autor : Veronica Micle

Frumoasă, sfântă poezie,
Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu
Pe dulcea ta zădărnicie
Cât preţ a pus sufletul meu.

Cât îmi părea că sunt de mare
Că idol eu mi te-am ales,
Cu ce avânt şi adorare
Prinos adusu-ţi-am ades.

Adânca mea cucernicie
De mitul tău când s-a legat,
Pe dulcea ta zădărnicie,
Sufletu-mi jertfă ţi l-a dat.

(Convorbiri literare, XX (1886), nr. 9, 1 dec., p. 799)

Opera Apartinand Veronica Micle | | Nici un Comentariu »

Vestitorii primăverii

Autor : George Coşbuc

Dintr-alte ţări, de soare pline,
Pe unde-aţi fost şi voi străine,
Veniţi, dragi păsări, înapoi
Veniţi cu bine!
De frunze şi de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiţi de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor
De ţara voastră?
N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-aţi spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară,
Şi cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Şi nopţile cu poezie
Şi vânturi line, calde ploi
Şi veselie.
Voi toate le luaţi cu voi
Şi iar le-aduceţi înapoi!

(lumea ilustrată, 1892, nr. 9)

Opera Apartinand George Coşbuc | | Nici un Comentariu »

Şi dacă

Autor : Dimitrie Anghel

Şi dacă norii se adun,
Pe cer albastru şi senin,
E ca durerea să mi-o spun
Şi inima-mi să mai alin.

Şi dacă codrii sunt pustii,
Şi nu răsare luna,
E că de-acum n-o să-mi mai vii,
Pe veci, pe totdeauna.

Şi dacă ramu’le se bat,
Acum, ca şi-înainte
E că de-acuma te-am uitat
Şi nu te mai ţin minte.

Şi dacă mâna-mi o mai lunec,
Pe-a lirei coarde amorţite
E ca o clipă să-mi întunec
Durerile-mi neţărmurite,

Şi dacă sunt aşa pustiu,
Şi nimeni nu mă ştie,
E că aşa am fost să fiu,
Şi că aşa a fost să fie.

(2 martie 1889
Reprodusă din „Limbă şi literatură”, VII, 1963
)

Opera Apartinand Dimitrie Anghel | | Nici un Comentariu »

Hipnoză de toamnă – Păunescu

Autor : Adrian Păunescu

E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.

Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.

Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.

Moş Crăciun vine-n pădure

Autor : Poezii pentru Copii

După ce-a cutreierat
Lumea toată-n lung şi-n lat
Ca să ducă la copii
Sacul lui cu bucurii,
Moş Crăciun stă şi oftează.
Şi din cer, uşor, pe-o rază,
În pădure el coboară
Fără reni şi sănioară.

Licurici cu felinare
Bat în scorburi, la intrare
Animalele să vină
În poiană, la lumină.
Odihnindu-se pe-o cioată
Moş Crăciun le-adună gloată.
Sprijinindu-se-n toiag
Le zâmbeşte-atunci cu drag.

Şi din sac el scoate-ndată
Acadele, ciocolată,
Turtă dulce inimioară
Cu şerbet şi scorţişoară,
Mere coapte, fel de fel,
Învelite-n caramel,
Şi împarte cu răbdare
Daruri pentru fiecare!

Bucuria să se vadă,
Sufl-argint peste zăpadă!
Şi-mpreună-n noaptea sfântă,
Pruncului Isus îi cântă!
Moş Crăciun nu mai oftează!
Luna îi trimite-o rază,
Gerul peste tot se-ntinde
Până-n cer se-aud colinde!

Am iubit…

Autor : Nicolae Labiş

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei…

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…

Opera Apartinand Nicolae Labiş | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioară — Pagina următoare »
Hosting oferit de CifTech