De cum ne cheamă o clipă în lumea ta de vise
Uităm orice durere în noi se zămislise;
Extazul ne răpeşte — murim pentru real;
În clara atmosferă a cânturilor tale
Ne fură flori albastre şi cânturi de cavale
Şi ne simţim deodată intraţi în ideal.

Doinesc izvoare limpezi atunci din orice parte,
Pier rănile de-orgoliu şi grijile deşarte…
O nouă tinereţe ne toarnă al ei vin;
Copacii vechi c-o umbră de pace ne-nfăşoară,
Iar vesela magie prin frunze şi-o stecoară
Universalul suflet al spaţiului divin.

Eu vin din zări cumplite — din trista ţară-n care
Mimosa simţitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viaţa e plânset sau oftare.

Acolo e târârea o lege pentru-oricare
Şi toţi sunt stârpitura grozavului pustiu…
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decât un smârc de vicii şi altul de-aiurare.

Şi totuşi împotriva prostiei rânjitoare,
Sub ura pentru rază şi ura pentru floare,
Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranţă, sleit chiar de credinţă
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguinţă,
A mea, această ţară căci este, — ş-o iubesc.

Cine vrea în toată viaţa tot mereu să-ntinerească,
Cu bătrâni să nu s-adune, cu bătrâni să nu vorbească
Pe cât timp în suflet cântă dulci visări, — entuziasm,
Pe cât timp se desfăşoară al speranţei veşnic basm,
Ochiul viu scântei împarte, — eşti scutit de bătrâneţe,
Şi etatea te-nfăşoară în eterna tinereţe.

Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute,
Ca flaute şi alăute
La scocul morii părăsite.

Amărăciunile trăite
În stinse zări rămân pierdute.
Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute.

Mucigăirile-nverzite
Îmbracă jgheaburile mute
Cu florile lor nentrecute,
Iar peste apele-adormite,
Şoptiri şi cântece vrăjite.

De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.

Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde…
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamţ a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dându-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate

O roză-nfloreşte, suavă…
Ca nor risipit e necazul.
Puternic mă poartă extazul
Spre-o naltă şi tainică slavă.

Nu-mi pasă de-a vieţii otravă,
De chinul ce-şi urcă talazul
O roză-nfloreşte, suavă;
Ca nor risipit e necazul.

Stăpân sunt de-acum pe răgazul,
Să-mi fac din ursită o sclavă,
Şi nu mai e viaţa grozavă,
Deşi mi-a brăzdat tot obrazul
O roză-nfloreşte, suavă.

Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul…
Sădise pe veci Gulistanul
Şi sufletu-şi dete zâmbind.

Aflai ca şi el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul.

Turbat-a în voie duşmanul.
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg şovăind,
Ş-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieşind.

În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.
Geniu-şi reazemă pe-o mână
Fruntea lui de tânăr zeu.

Zilnic soarta şi-o amână,
Zilnic duce-al vieţii greu.
În mansarda lui mereu
Sărăcia e stăpână.

Dar prea mult nu este până
Va urca în empireu…
Se şi crede-n Eliseu,
Şi el stă de-o săptămână
În mansarda lui mereu.

Les années ont coulé comme nues sur les plaines
Hélas, à tout jamais elles ne reviendront,
Car le vieux charme est mort, s’en est allé le don
Des contes et des chants, des charades anciennes,

Qui; avaient éclairé mon enfance, mon front,
Doués de sens si profond que j’entendais à peine,
Tcs ombres, o couchant, en vain elles me prennent
Baignant le soir d’été sous le calme horizon.

Mais comment arracher du passé de la vie
O mon âme, un écho et un frisson nouveau
Sur la Iyre ma main s’attarde vainement;

Sous le charme d’antan, tout est anéanti,
Les lèvres sont fermées sur la douceur des mots,
Je tombe dans le noir, comme un proie du temps.