Trece ca o rază vie
Cavalerul kurd
Călărind peste câmpie
Pe nesipul surd.

Ars de vânturi, ars de soare,
Este oacheş, dar
E de-abia-n a vieţii floare
Ş-are farmec rar.

Braţele sunt musculoase,
Chipul bărbătesc,
Iar pe buzele cărnoase
Mici mustăţi mijesc.

Cu picioarele-n scări late,
Calului dă zor,
Căci în piept inima-i bate,
Bate de amor.

Şi zburând peste pustie
Pe nisipul surd,
Trece ca o rază vie
Cavalerul kurd!

(Literatorul, IV, 3, martie 1883, p. 152.)

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

De-o plumburie-ncenuşare
Pe când apusul e coprins
În funebra-nserare,
Zic fără-ntristare
De soarta mea învins:
Salutare,
Cer mare
Şi-ntins
Stins.

Stins
Şi-ntins
Cer mare,
Salutare,
De soarta mea învins,
Zic fără-ntristare
În funebra-nserare,
Pe când apusul e coprins
De-o plumburie-ncenuşare.

(Literatorul, VII, 1886-1887, p. 126-127; VIII, p. 339, cu subtitlul: “Gamă cromatică”)

De cum ne cheamă o clipă în lumea ta de vise
Uităm orice durere în noi se zămislise;
Extazul ne răpeşte — murim pentru real;
În clara atmosferă a cânturilor tale
Ne fură flori albastre şi cânturi de cavale
Şi ne simţim deodată intraţi în ideal.

Doinesc izvoare limpezi atunci din orice parte,
Pier rănile de-orgoliu şi grijile deşarte…
O nouă tinereţe ne toarnă al ei vin;
Copacii vechi c-o umbră de pace ne-nfăşoară,
Iar vesela magie prin frunze şi-o stecoară
Universalul suflet al spaţiului divin.

Eu vin din zări cumplite — din trista ţară-n care
Mimosa simţitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viaţa e plânset sau oftare.

Acolo e târârea o lege pentru-oricare
Şi toţi sunt stârpitura grozavului pustiu…
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decât un smârc de vicii şi altul de-aiurare.

Şi totuşi împotriva prostiei rânjitoare,
Sub ura pentru rază şi ura pentru floare,
Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranţă, sleit chiar de credinţă
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguinţă,
A mea, această ţară căci este, — ş-o iubesc.

Cine vrea în toată viaţa tot mereu să-ntinerească,
Cu bătrâni să nu s-adune, cu bătrâni să nu vorbească
Pe cât timp în suflet cântă dulci visări, — entuziasm,
Pe cât timp se desfăşoară al speranţei veşnic basm,
Ochiul viu scântei împarte, — eşti scutit de bătrâneţe,
Şi etatea te-nfăşoară în eterna tinereţe.

Deşi pe cer e-aceeaşi lună
Dar unde e cea de-altădată?
Minciuna vieţii ce mă-mbată
E azi o altfel de minciună.

Ca şi atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Şi-n cer zâmbeşte-aceeaşi lună
Dar unde e cea de-altădată?

A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Şi cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deşi pe cer e-aceeaşi lună.

Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute,
Ca flaute şi alăute
La scocul morii părăsite.

Amărăciunile trăite
În stinse zări rămân pierdute.
Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute.

Mucigăirile-nverzite
Îmbracă jgheaburile mute
Cu florile lor nentrecute,
Iar peste apele-adormite,
Şoptiri şi cântece vrăjite.

De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolţi agăţate, pe ziduri urcate,
Şi printre frunzişuri de pomi ce le-ascunde.

Pe ritmuri persane în strofe-aşezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde…
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamţ a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Şi dându-le viaţă ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate