Îţi scriu, să ştii că toate-s aşa ca la plecare,
Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, —
Pe masă o mănuşă, zvîrlită la-ntîmplare,
Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.

Şi iată evantaiul şi mica ta oglindă,
— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă
Cînd uşile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —

Şi-afară de aceste, e-un miros blînd de floare
Ce rătăceşte, încă… sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,
Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.

Aşa e-n casa noastră, iar cel ce ţi-le scrie
E-aşa hursuz şi jalnic, încît mă-ntreb de-s eu,
Sau am murit ş-acuma trăiesc iar, cine ştie,
Şi nu-s decît un paznic bătrîn într-un muzeu…

Tu care ma citesti cu voie buna,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o luna
Sau peste zece ani, indiferent.
Un mare potentat ce sta departe
(Si nimeni nu-i mai mare decat El)
Te-a osandit nevinovat la moarte,
Rostind sentinta-i fara drept de-apel.
Si daca, liber ca intr-un ospiciu,
Te lasa inca-un pic sa mai respiri,
O face doar asa, dintr-un capriciu:
Tu nu poti evada pe nicairi.
Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La EL nu merge cu protectie, cu rude;
Nu te salveaza nimeni si nimic…
Tu vei muri si-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel.
Si factorul postal va trece strada,
Latrat de-aceeasi jarva de catel.
Apoi pe-aceeasi strada solitara
Vor trece indragostiti pe-nserat,
Visand in fiecare primavara
Un vis pe care si tu l-ai visat.
De dimineata-aceleasi servitoare
Vor scoate asternutul pe balcon,
Si fiecare doamna, la culcare,
Va da pe nas cu crema „Tokalon“…
Iar tu, ca o momaie-ncremenita
In fundul gropii umede si reci,
Vei sta privind in bezna nesfarsita
Cu ochii ficsi, intunecati si seci.
Nu vei vedea apusurile rosii,
Nici nu vei sti de-i noapte ori e zi.
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum canta-n soare, peste tot, cocosii…

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.

(“Floarea pământului”, 1920)

Miaunică , e o pisică
Mică , mică , mititică
Cu mustăţile de nea
Şi botic de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subţirel, dar e frumos.
În picioare e-ncălţată
Cu ghetuţe moi de vată.
Astea-s ghete? sau pernuţe.
Stă cu cele cinci gheruţe
Şi cum vede-un şoricel
Ţipă, ţipă după el.

Chiar acest gând îmi arde rădăcina părului

… El se află pretutindeni
dar asta înseamnă absentă,
iată un adevăr ca o închisoare zidită de prizonier,
degeaba vin credinciosii si fac, cu pikamerul,
găuri parfumate în cer.

Arată-Te
fii de fată cu mine
îti cer o prezentă scurtă
ca sclipitul sabiei lîngă gîtul condamnatului
îti cer o prezentă scurtă ca un haiku,
vino de trei ori
Dumneata Matale Tu !

si totusi si totusi
mai cade un vînt
prin este
si sînt.

Septembrie
ca o albină de aur cu elitre grele
septembrie
ca o vulpe furisă perste coline peste vîlcele
septembrie
ca un sevalet pe care s-au sters degete vopsite-n cinabru
septembrie
se sting culorile încet ca într-un candelabru.

E toamnă
se-ntorc în pămînt comorile
tiganii îsi mănîncă viorile
în arbori parcă fremătă cirezi
pe drumuri e o surpare de monezi.

Septembrie
ca o clinică galbenă în care se asteaptă ploi
septembrie
ca o clinică galbenă în care-ncepe viata de apoi
septembrie
ca o maternitate a frunzelor lehuze
septembrie
esti sigur că raiul e pe aproape
si simti aceasta pe buze.

Aseară pe înserate
Fecioara Maria,
Din Viflaem cetate
Călătorind sosea.

Fiind prea obosită
Sălaşul îşi căuta,
Şi-n Viflaemul mare
Nimenea n-o lăsa.

Atunci sfânta Fecioară
Din Viflaem ieşea,
Şîn câmp într-o poiată
Fecioar-atunci intră (/ Acolo s-a aşezat)

Şi în ieslea boilor, (/ Şi între dobitoace)
Boilor, săracilor, (/ Pe fânul cel uscat)
Pe fân, cu chin Maria (/ Născu Preacurata)
A născut pe Mesia (/ Un mare împărat)

Se-aude-un glas spre seară
Al clopotelor cânt
Căci vine, vine iară
Isus pe-acest pământ.

El vine-n haină albă,
De îngeraş purtat
Să spele lumea toată
De rău şi de păcat

De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori [bis]

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
“Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

Mare-i seara de-astă seara

Domnuleţ şi Domn din cer

Şi nu-i seara de-astă seara
Ci e seara lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân

Când s-a născut Fiul sfânt,
Fiul sfânt pe-acest pământ.
Fiul plânge, stare n-are,
Pe braţele mamei sale.

Noi umblăm şi colindăm
Cestor feţe le-nchinăm.
Ne-nchinăm cu sănătate
Tot de bine s-aveţi parte

Hristos să vă dea de toate,
Viaţă lungă, sănătate.