Din tren, in zori, vad cerul ca o apa
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalti la luminisuri dau sa-ncapa:
Iscoade sunt si zarile patrund.
Spre rasarit ard coifuri parca-n para,
Cu jar de aur suliti se aprind;
De-acuma gloata umbrei o sa piara.
Arcasii tainici arcurile-si prind.
Dar meri, si peri, si pruni de pe coline
Raspund si ei, tragand cu praf de flori,
Si-n bazait de gloante de albine,
Desfasura un lant de tragatori.
Podgoria-i toata nouri de srapnele
Incremenite-n aer de Prier.
De raze fugarite randunele
In escadrile razletite pier.
E soarele biruitor. Ciresii
Au ridicat, invinsi, steag alb in vant.
Livezile isi numara plaiesii.
Un cuc dicteaza pacea pe pamant…
Lumina pretutindeni! Primavara
Si verde proaspat ca un suflet nou,
Si mieii albi ca merii albi din tara,
Si pace-n ganduri vechi si-n graul nou.
Si sus, pe zarea vremii, ca o dunga
De mari albastre cu sclipiri de nea,

Bucegii neclintiti, pe cand se-alunga
Si tren, si primaveri, si viata mea.

Pe scrinul scund, pe masa de mahon,
Clestarul cupei picura amurg.
Pe linistea lautei fara zvon,
Piezis petale de lumina curg.
Atinsa, struna tainic a sunat…
Si San-Nicoara din icoane vechi
Ramane mut cu deget ridicat
Si cantecul tacerii in urechi.
Se cern garoafele de Luchian
Si sangerate cad din rama lor,
Prin florile unui chilim oltean
Sperioase pasari se inalta-n zbor.
Pe-o strachina un cerb a tresarit…
Si, de pe raft, din fiece volum,
Poetii ies s-asculte linistit
Un cantec risipit ca un parfum.

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?

(“Vârfuri de spadă “, 1915)

De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avîntul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.

Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E ca-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.

Ei rîd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră…
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

(3 octombrie 1887)

• Album de duminică
• Chip de femeie
• Copilăria
• Drumul
• Emoţie de toamnă
• Fotografii
• Frumuseţe
• Interior
• Întrebări
• Iubire
• Naştere
• Natură moartă
• Nimeni
• Noapte
• Panteism
• Poemul
• Poemul vinovat
• Poetul
• Portrait d’une femme
• Portrete ale clipei
• Somn
• Tăcerea
• Timp
• Visul

vai chipurile lucrurilor cum
încet
se descompun vai trăsăturile lor veştejite
cu crăpături prin care tăcerea se prelinge
vai formele vai culorile cum se mucegăiesc
în pământul reavăn frunzele putrede
în aerul jilav păsări cu zbor împăiat
vai aromele timpului iute ofilite cum se prefiră
vai sunetul lucrurilor surd si calp cum se adună în timpanul
meu
vai chipurile lucrurilor cum
se descompun

Intoarce-ti , doamne , fata catre mine
Sa vezi din plin pe robul tau umil
Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil .

Aducerile-aminte mi-arata a mea viata
Ca pe-un zabranic negru-n zi de-nmormintare
Copil , tinar , adult ma vad mereu in ceata
O ceata deasa , neagra si fara de scapare .

Am asteptat sfirsitul sau batrinetea calma
Nesimtitor in groapa sau fara de dorinte
Dar , ca-n trecut , si-acuma o palma sau sudalma
Ma insotesc pe drumu-mi cel plin de suferinte

Si ca-n trecut si-acuma sint fara aparare
O tinta minuscula dar nimerita-n plin
De tot noroiul lumii , ce ustura si doare
Si iti preface viata intr-un amar destin .

Mi-am cautat scaparea pe cai intortocheate
Sau pe cararea dreapta a recei judecati
Dar usile-au ramas in fata-mi ferecate
Pecetluite trainic , acum ca-n alte dati .

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Infrint , indurerat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil
Intoarce-ti , doamne , fata de la mine

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Si sa-ntelegi ca-i irosit o viata
De om batrin , de-adult si de copil
Intoarce-te , parinte , si nu-l privi in fata .

Rideti flori, invapaiate de al soarelui sarut
Rideti fara nici o grija, vara este la-nceput
Va asteapta-o viata lunga, cu lumina si parfum,
Fericite, inca nu stiti ca si iarna e pe drum.

Soarele rasare, il vad stralucind,
Sub sarutul lui florile se-aprind,
Patimas’si te -dreapta fata catre soare
Dar mor, sufocate, în imbratisare.

A fost adus pe lume fara-a fi intrebat
Instinctele ti-au fost strunite cu putere
Ce falsa libertate, atita ti s-a dat
Ai fost cu totul liber să suferi în tacere.