N-aş vrea ca după moarte să-nvii
în alt tipar de om sau animal,
sau floare cu petale străvezii,
ci-aş vrea să trec în regnul mineral.

Să fiu bucată rece de granit,
ascuns filon de marmură să fiu,
să-mi dorm, în fine, somnul liniştit
sub straturi suprapuse mai tarziu.

Eu n-o să simt rozându-mă izvoare,
şi peste-un veac o mână de artist
va nemuri minuni strălucitoare
din trupu-mi fără linişte şi trist.

Trebuie să plec astă-seară
sau mîine. Un înger de pară
lîngă patul meu va veni :
scoală-te, nu zăbovi.

Îngere, lasă-mă pe pămînt.
Strînge-ţi aripile pline de vînt
şi priveşte :
totu-nfloreşte şi creşte.

Lasă-mă să-mi mai trec umbra pe-aici,
peste ape-n tremur şi potici,
Să culeg flori, să-mpletesc cununi…
Iată, nu cer multe minuni.

Ia o ramură şi prefă-o-n femeie,
Du-o-naintea dumnezeului tău să steie ;
ea va răspunde nevinovată
despre viaţa mea toată.

Pe calea aceasta numită Cuvânt
eu merg cu capul plecat, şi parul în vânt.
Sunt pâinea cu sare şi albul ştergar
ce pe masă sunt pregătite de dar.
Şi-naintea voastră, în strigăt,
pieptul glasului îmi dezvelesc:
Sunt vinovată că încă iubesc!
Sunt vinovată că Luna încă răsare
cu rouă împletită din Lumină de Soare
să lumineze în urmă, prin ani şi vecii,
întunerece mii.
Sunt vinovata hăitaşilor mei
că-n goană de întunerec către lumină
sunt fără de vină.
Sunt vinovata vinovaţilor mei
dezlănţuiţi în hoarde de zmei,

căci lumină fiind dintr-o Lumină mai mare
Iubirea iubirilor noastre-i fără hotare.
Pe calea aceasta numită Cuvânt
eu merg cu capul plecat, cu părul în vânt.
Sunt vinovată că încă trăiesc.
Şi în tăcere, cu alte glasuri am întrebat:
-Sunt vinovată că v-am iertat!?

Iartă Măicuţă,
călcâiul aprins de miezul pământului!
Setea o potolesc pulberi de fluturi.
Fruntea destăinuie
braţele purtătoare de rod
iar adevărul verde-i lumii blestem
şi ochiului meu închisoare de ape…
Cununi n-am ştiut împleti.
Păzitoare sunt mieilor…

Despre mrejele pescarilor.

Era supărată, şi tristă tare era.
Si cum sta pe mal, ascultând în triluri voiase
învolburatele ape mănoase,
din jocul de lumină cel cu iubire făcut,
o picatură de rouă pe inima ei a căzut .
-Tu eşti regina peştilor, cei pescuiţi?
A intrebat Roua celor iubiţi.
– Da Tată Ceresc!
– Vino să te pescuiesc!
– Tată Ceresc, sunt pescuită de Iubirea iubită!
– Vino atunci să pescuim împreună
unde lumea toată s-adună…
Iţi dau năvoadele mele să pescuieşti în toamnă cu ele.
Iar cel ce crede pe hulitori
în bună măsură va fi asemenea lor.
Minciuna crezând de Adevăr te desparţi
şi plata este pentru măsură,
căci fiecare pescar plasa sa are,
din fir de lumină,
ori din întunerec ce doare…
Cât despre Dreptate altă cale nu este
decât ori să o vinzi
ori să mori pentru ea,
şi după faptă-i şi răsplata ta!
Ea este una în sine, şi una-i ceea ce este!
Se face scară de rouă pentru piciorul cel bun
şi piatră, grea de încercare, pentru hulitorul nebun.
Ea aşa este şi aşa fii-va mereu…
Poţi muri de tot laş, ori trăi ca un leu.
Calea cea dreaptă una doar este,
să mori din Iubire e o veche poveste…
Dar cele iubite trăiesc împreună!
De-s bune ori rele în cerc separat se adună.
Si fiecare alege ceea ce vrea,
cerc de lumină ori noaptea cea grea…
Vino de pescuieşte, cu pace şi nea!

Doamnelor şi Domnilor,
de milioane de ani
nu s-a schimbat nimic!
Lupii sfâşie, oile mai plâng
şi Păstorii lupii înfrâng!
Când mor stelele ning
albe paseri,
liniştite,
răbdătoare…

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
– O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
– Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

Boc! Boc! In poarta.
Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
– Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă –
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
– Care esti, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata mare alba.
Era iapa, legata de poarta.
Si ala batea tare-n pridvor, cu ciomagul.
Si când l-a văzut pe Gheorghe c-a iesit
C-o mana bagata pe maneca hainei si cu alta afara,
A inceput să-l certe.

– Ba, ce faceti? De ce dormi, mă? la ora asta?
Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?

Intra în casa si descarca o desaga de ghete rupte,
Cizme scalciate pantofi.
– Mă, venii la tine să-ti aduc astea, ca nu mă lasa
Nacotele de copii,
Ca se duc la hora.
Mai ramasesera vreo doua ciubote-n desaga,
Le descarca si pe alea.
– Mi le faci până-n Craciun!
– Pai, Craciunul… Ca e poimaine…
Gheorghe se uita la gramada, se mai scarpina în cap
Nu-i convenea.
– Mă, nasule, n-oi putea, ca e prea aproape
Poate asa intr-o luna-doua
– Ba, daca nu poti, nu te-ncurca.
Ba, uita-te-n ochii mei.
Daca nu poti, nu te-ncurca, ba!
C-asa mi-a mai făcut al lui Vintila
Din Trantoru, ca i-am dus putina de varza
Să mi-o dreaga si mi-a tinut-o în prispa
Pan la Pasti si-am rămas fără varza la copii.

Se sculase si muierea lui Gheorghe.
Se-mbracase si venise la vatra,
Unde se duceau tratativele.
Vazand maldarul de plotoage si stiindu-l pe barbatu-sau
In stare să lase totul balta si să dreaga o pereche-doua
De bocanci – si stiindu-l si pe nasul Cornita carcotas,
Ca nu le face bine, a-nceput să ia vechiturile
Una cate una si să le bage la loc în deseaga.
– Ba, nu te-ncurca, ba, daca nu poti!
Nu te-ncurca, ba, continua asta cu gura mare,
Ca se speriasera si gainile care acum se sculau…
– Nu se-ncurca deloc, nasule, ca nu poate!
Trebuie să taiem porcul,
Trebuie să aducem lemne si nu poate acum.

Gheorghe facea si el cizmarie când putea,
Printre picaturi, invatase la armata
Si când avea timp, mai scotea si el un ban.
Da finul Comita nici nu i-ar fi platit.
Si-l mai si certa.
S-a suparat si-a plecat bombanind.
A-ncalecat pe iapa a alba si-a plecat la alt mester,
Tocmai în partea ailalta a satului.

Comita era din neamul Capetilor (De-ai lui Capete)
Din Natarai. Se mutase la deal, si-avea casa dinvale de biserica
A veche.

Si as dori să te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, până la urma,
Sintem tentati să le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca să-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie să se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici –
Si cuvintele tale
Le-am văzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.