OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOŢI SĂ PLACĂ

Autor : Anton Pann
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.

Opera Apartinand Anton Pann | | Nici un Comentariu »

La rascruce – Voiculescu

Autor : Vasile Voiculescu

In suflet, ca pe-o cale pustie, sunt rascruci,
Intretaieri de drumuri salbatice, straine,
Ducand spre patru colturi…Pe care sa apuci?
Meleagurile-s rele si nimeni nu-i cu tine.

Raspantia e moarta, si cati s-au perindat
Nu ti-au lasat o urma, un semn care s-arate
De-a nimerit vreunul pe drumu-adevarat…
Doar cruci fara de slove de-a lungu-s presarate.

Un han, din care nuami peretii-au mai ramas,
Cu hruba parasita, un put far izvoare
Si-u plop uscat alturi, ca o spanzuartoare,
Iti spun ca nu e loc facut pentru popas.

Te simti pierdut departe…rascrucile-s pustii,
si-ai vrea sa fugi din aste paragini blestemate.
…In suflet sunt prapastii: ajungi fara sa stii
Si soavai la o furca de drumuri neumblate.

Te mai văzui o dată

Autor : Grigore Alexandrescu

Te mai văzui o dată, fiinţă de iubire,
O înger ce slăvesc!
Şi ceasurile repezi, şi scumpa ta zâmbire,
Cu suflet, cu viaţa sunt gata să plătesc.

În valurile-acelea de lume încântată,
În care ne-am găsit,
În vesele cadrile, în sala luminată,
Stam singur şi mâhnit.

Plăcerea, frumuseţea, podoabe felurite,
Tot era în zadar;
Ele nu pot să-nvie simţirile-amorţite
De-al patimii amar.

Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune,
Trist, rece mă găsea,
Şi mă gândeam la vremea care în veci n-apune
În pomenirea mea.

Atunci intraşi! Deodată, de pe a mea vedere
Se ridică un nor:
Te presimţii; îmi spuse a ta apropiere
Un aer de amor.

Zambila primăverii aşa ea ne împarte
Desfătător miros,
Aşa dulcele-i suflet se simte de departe,
În aer răcoros.

Şi inimile noastre, şi ochii se-ntâlniră;
Simţii ce pătimeşti;
Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră
Puterile cereşti!

Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare,
Sub vălul ce sălta;
Te privii în tăcere; cunoscuşi a mea stare,
Văzuşi puterea ta.

Dar cum se strecurară delirul, fericirea!
Ce iute au trecut!
Jaluză de-al meu bine, făcu nenorocirea
Un semn, şi te-am pierdut!

Multe rele de-atuncea am suferit, iubită!
Multe am pătimit!
Poezii şi proză
Soarta mea credincioasă la ura-i nemblânzită,
Din zboru-i s-a oprit.

Viitorul în ochii-mi îşi pierde nălucirea,
Toate mă obosesc;
Tu îmi erai nădejdea, tu însuflai gândirea,
Tu făceai să trăiesc.

Roua buzelor tale sufletul răcoreşte,
Dă viaţă şi plăceri:
Sub umedele-ţi gene e un foc ce topeşte
Tot felul de dureri.

Dar depărtat de tine, ce pot să-mi folosească
Lumea ş-ale ei bunuri, şi orice aş avea?
Pustiul unui suflet ştiu ele să-mplinească?
Pot s-aducă trecutul, pot face-a te vedea?

Pot să întoarcă vremea şi ceasurile sfinte
Care sunt al tau dar,
Ca să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte
Pe-al inimii-ţi altar?

Moş Crăciun vine-n pădure

Autor : Poezii pentru Copii

După ce-a cutreierat
Lumea toată-n lung şi-n lat
Ca să ducă la copii
Sacul lui cu bucurii,
Moş Crăciun stă şi oftează.
Şi din cer, uşor, pe-o rază,
În pădure el coboară
Fără reni şi sănioară.

Licurici cu felinare
Bat în scorburi, la intrare
Animalele să vină
În poiană, la lumină.
Odihnindu-se pe-o cioată
Moş Crăciun le-adună gloată.
Sprijinindu-se-n toiag
Le zâmbeşte-atunci cu drag.

Şi din sac el scoate-ndată
Acadele, ciocolată,
Turtă dulce inimioară
Cu şerbet şi scorţişoară,
Mere coapte, fel de fel,
Învelite-n caramel,
Şi împarte cu răbdare
Daruri pentru fiecare!

Bucuria să se vadă,
Sufl-argint peste zăpadă!
Şi-mpreună-n noaptea sfântă,
Pruncului Isus îi cântă!
Moş Crăciun nu mai oftează!
Luna îi trimite-o rază,
Gerul peste tot se-ntinde
Până-n cer se-aud colinde!

Asteptare

Autor : Tudor Arghezi

Toată ziua-n drum mă uit
Şi-aştept ziua ca să uit.
Va veni ori nu mai vine?
Au trecut opt vremuri pline
Şi soroc după soroc.
Îl aştept să-şi facă loc
Sau prin apă, sau prin foc.
E un drum,
Ori o pârtie de fum?

Vezi că mi-a făgăduit
C-o să vie negreşit,
Nu mi-a spus cu gura lui,
Ci cu a ghiocului.
Toată lumea grăitoare
Având gura în zăvoare,
Am crezut ghiocului,
Lacătul norocului.

Noaptea ochii nu-i închizi
Colcăiţi ca de omizi.
Auzi fagurii din stup:
Se răscoc şi, plini, se rup.
Omul tace, gândul umblă
Ca un hoţ prin grâu şi umbră
Şi-asculţi gândurile-n şoapte,
Târla lungă-n pas de noapte.

Opera Apartinand Tudor Arghezi | | Nici un Comentariu »

Catrene improvizate

Autor : George Topârceanu

Ca o cometă fără coadă
Ai apărut pe firmament
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, –
Dar n-ai talent.

Ai tot ce-ţi trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale şi tipografie, –
Dar n-ai talent.

Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi şi tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de şcoală, –
Dar n-ai talent.

La cafenea când vii alene
Îţi iei un aer grav, absent…
Satisfăcut te umfli-n pene, –
Dar n-ai talent.

Iar când te duci să scrii acasă
Un nou articol vehement,
Te strâmbi urât, te-aşezi la masă…
Dar n-ai talent.

Avântul tău şi idealul
Plasat în ţară cu procent
Îţi saltă-ntruna capitalul, –
Dar n-ai talent.

Constaţi de două ori pe lună
Că-ţi dă bilanţul excedent.
Negustoria merge strună, –
Dar n-ai talent!

Eşti fără scrupul şi măsură
Când vrei să scapi de-un concurent.
Îţi fierbe sufletul de ură, –
Dar n-ai talent.

Nu ne distruge dintr-o dată,
Catone, fii mai indulgent!
Tu ai o mutră indignată, –
Dar n-ai talent…

(în onoarea ilustrului Tăslăoanu)

Dintre sute de catarge

Autor : Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul
Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Opera Apartinand Mihai Eminescu | | Nici un Comentariu »

Timpul dulce

Autor : Alexandru Macedonski

Timpul dulce care-a mers
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !

Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !

Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !

Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !

We want land

Autor : George Cosbuc - Eng

I’m hungry, naked, homeless, through,
Because of loads I had to carry;
You’ve spat on me, and hit me – marry,
A dog I’ve been to you !
Vile lord, whom winds brought to this land,
If hell itself gives you free hand
To tread us down and make us bleed,
We will endure both load and need,
The plough and harness yet take heed,
We ask for land!

Whene’er you see a crust of bread,
Though brown and stale, we see’s no more;
You drag our sons to ruthless war,
Our daughters to your bed.
You curse what we hold dear and grand,
Faith and compassion you have banned;
Our children starve with want and chill
And we go mad with pity, still
We’d bear the grinding of your mill,
Had we but land !

You’ve turned into a field of corn
The village graveyard, and we plough
And dig out bones and weep and mourn
Oh, had we ne’er been born !
For those are bones of our own bone,
But you don’t care, o hearts of stone !
Out of our house you drive us now,
And dig our dead out of their grave;
A silent corner of their own
The land we crave !

Besides, we want to know for sure
That we, too, shall together lie,
That on the day on which we die,
You will not mock the poor.
The orphans, those to us so dear,
Who o’er a grave would shed a tear,
Won’t know the ditches where we rot;
We’ve been denied a burial plot
Though we are Christians, are we not ?
We ask for land, d’you hear ?

Nor have we time to say a prayer,
For time is in your power too;
A soul is all we have, and you
Much you do care !
You’ve sworn to rob us of the right
To tell our grievances outright;
You give us torture when we shout,
Unheard-of torture, chain and clout
And lead when, dead tired, we cry out:
For land we’ll fight !

What is it you’ve here buried ? say !
Corn ? maize ? We have forbears and mothers,
We, fathers, sisters dear and brothers !
Unwished – for guests, away !
Our land is holy, rich and brave,
It is our cradle and our grave;
We have defended it with sweat
And blood, and bitter tears have wet
Each palm of it – so, don’t forget:
‘Tis land we crave !

We can no more endure the goads,
No more the hunger, the disasters
That follow on the heels of masters
Picked from the roads !
God grant that we shall not demand
Your hated blood instead of land !
When hunger will untie our ties
And poverty will make us rise.
E’en in your grave we will chastise
You and your band !

Sarpele casei

Autor : Marin Sorescu

Venea din curte si intra intr-o gaura
Din beciul casei.
Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: – Uite sarpele, uite sarpele!

Si baba: Nu da în el,
Ca asta e sarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdata nu i-a făcut nimic.

Dar peste o jumatate de an, ori un an,
lar l-a văzut. Si l-a lovit c-o maciuca.
Se incolacise pe ciomag si el a ridicat
Ciomagul în sus, si era să-i cada în cap.

Se zvarcolea să moara.
Si la urma i-a parut rău.
Da’ ce s-a suparat mama când a aflat!
Si când ne-a ars, mai tarziu, casa
Zicea: ,,Vezi? Ai omorat sarpele casei…”

Opera Apartinand Marin Sorescu | | Nici un Comentariu »

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech