Îmbătrâniţi sihaştrii în păduri,
Blana de lup li s-a lipit de trup,
Părul le ţese ochii,
Le astupă urechile
Şi-n bărbile-ncâlcite albinele-şi fac stup.
Ei nu-şi aduc aminte de ce-au venit aici
Şi nu mai ştiu de mult cuvântul
Pe care trebuiau să-l strige lumii.
Din când în când, în chip de vultur,
Li se trimite semn de voia cerească,
Dar bătrânii se joacă împletind în penele păsării flori
Şi Dumnezeu mâniat nu înţelege
Că ei au uitat să urască.

This sea is covered with adolescents
learning to walk on waves, upright,
sometimes resting their arms on the currents,
sometimes gripping a stiff beam of sunlight.
I lie on the broad beach, an angled shape, cut perfectly,
and I ponder them like travelers landing.
An infinite fleet of yawls. I wait to see
a false step, or at least a grounding
up to knee in the diaphanous swell
beneath their measured progress, sounding.
But they are slim and calm – as well,
they’ve learned to walk on waves – and standing.

Nefiind cîine de rasă
şi nici nume bun neavînd
Cranţ e ţinut pe-o murdară terasă
în ploaie şi vînt …

Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr- de milă ­
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţă,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă,
Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă;
Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată
Se ghemuieşte-n inima-mi, o arde ş-o împilă;
Părea din somn că m-am trezit şi te-am văzut pe patu-mi,
Boţind cerşaful meu cel alb cu mâna ta gentilă;
Abia al hainei tale gaz de umăru-ţi se ţine
Şi sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă
Şi proaspeţi, albi, rotunzi şi tari ei se ridic, se lasă
Şi ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă.
La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură,
Se văd frumoşi mărgăritari ce-ntredeschişi defilă.
Cu braţul meu eu şelele ţi le-ncleştai sălbatec
Şi-am vrut să-ţi muşc guriţa ta de tremurai febrilă,
Şi tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii,
Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă,
De bunăvoie, lângezind, te laşi de şold răpită,
Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă,
Şi de turbare s-a-ncleştat, s-a strâns guriţa-ţi creaţă;
Tu de pe frunte păru-ţi dai, plângi tremurând, copilă,
În şolduri boiul ţi-l îndoi ş-ai vrea să-mi scapi din mână,
Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă.
Dar sângele tău dulce-acum ca mierea cea de struguri
În vine-ţi fierbe nebunit, şi mintea o exilă.
Atunci căzuşi pe pieptul meu o sarcină în friguri,
Un fruct răscopt de-amorului căldură fără milă,
Ai mai gemut o dată clar ca omul care moare,
Apoi te lăsaşi patimei ce te ardea, Sibyllă,
Şi-n lupta noastră te-am adus sub greul vieţii mele,
Pecete-am rupt, ce pân-acum juneţea ţi-o sigilă ­
Un corp am fost îngemănat trăind o viaţ-obscură,
Demonic-dulce, amoros, spasmotică, febrilă,
Şi sufletele noastre-atunci pe buze atârnate
S-au contopit în sărutări, în dezmierdări, în milă,
Parc-am trecut noi amândoi în noaptea nefiinţei,
Ne-am zugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă!

Doamne, ler Domnului Doamne
Ia ieşiţi boieri afară

Doamne, ler Domnului Doamne

De vedeţi ce să coboară.
Să scoboară două flori,
Da’ nu-s flori că-s frăţiori,
Da’ îi Ion şi Văsălie,
Să întorc de la robie.
Maică-sa când îi vedea
Caii-n grajd ea îi băga
Vin roşu să be` le da.

Mă scol dimineaţa, dar mi-e frig,
Aşa că geamul nu-l deschid…
Mă duc să mă spăl că poate-mi trece
Şi-am noroc, e doar apă rece.
Mă spăl
Şi-mi trece!…

Mă-mbrac şi fug repede în staţie,
Troleibuzul vine, da-i aglomeraţie.
Reuşesc să ajung înăuntru
Şi constat cu uimire că şi-aici bate vântu’…

Avem calorifer la şcoală
Da’ nu ne-avem bine cu cei de la centrală.
Aşa că primim pe ţeavă, ferm şi logic,
Buletinul meteorologic:
La munte ninge,
La mare ninge,
La vară ninge!

Marea si muntele vietuiesc impreuna
Si iarna fuge de caminul lor.
Fluturii ei albi cand se aseaza pe magnolii,
Pe eucalipti, pe arborii de camfor,
Pe linistitii palmieri – dispar curand
Atinsi de-o moarte nevazuta, stranie,
Si omozile nu se mai nasc.
Oamenii umbla ametiti de lumina
Si se-ntorc intotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vantului.
De la soare invata sa se urce pe munte in zori
Si cand sunt osteniti sa se ascunda in mare.

Eu o las în sama ta—
Am să plec! şi parcă-mi moare
Inima, se rupe-n mine!
Nu de voi, tu ştii de cine!
Şi mă doare,
De-aş ţipa.

Omul fără de noroc
Tot cu răul se-ntâlneşte—
Tu-mi eşti frate dintr-o mamă,
Mă iubeşti! ţi-o las în samă,
Mi-o păzeşte
Ca de foc!

Vei vedea-o pe la hori.
Să n-o laşi la vino-ncoace—
Stai cu ea, ce ştii tu-i spune,
Dar cu capul mi te pune
Să n-o joace
Alţi feciori.

Tu s-o joci, dar mai aşa!
Liniştit, cum joci pe-o soră,
Să n-o strângi prea mult la tine,
Că ea, biata, de ruşine
Mai mult horă
N-ar juca.

Tu o vezi şi n-o-nţelegi;
De-o cuprinzi, ea ştie una:
Moartă-n braţe ţi se lasă,
Dar de ciudă plânge-acasă,
Plânge-ntruna
Zile-ntregi.

Calea ei să n-o colinzi
—De-i vedea-o la fântână,
Treci şi las-o-n bună pace,
Nu glumi, că ei nu-i place.
Nici de mână
Să n-o prinzi!

Ea va zice tot ce vrei;
O desmierzi şi nu te vede,
O săruţi şi-i pare bine.
Ah, dar crede-mă pe mine
Şi nu-i crede
Vorba ei!

Ce folos ai tu c-o strângi?
Simţi tu că pe ea o doare?
Vezi, nici eu n-o strâng, de frică:
Ea-i atât de subţirică,
Ca pe-o floare
Poţi s-o frângi.

Dac-o fi pe drum, tu treci;
Zi că eşti grăbit, şi-o lasă,
Să n-asculţi orice să-ţi spuie.
Şi-un gând rău să nu te puie
Pân-acasă
S-o petreci.

Nu ştii cât îi faci de rău!
Mă-sa-i rea şi nu o crede,
Şi-o primeşte de pe-afară
Cu bătăi şi cu ocară,
Cât ce-o vede
C-un flăcău!

Dar te uită să ştii ce-i
Pe la casa lor! De iese,
Ori de intră oarecine!
Tu să ştii pe cel ce vine
Mai adese
Pe la ei!

Ea, cu părul gălbior,
Naltă, zugrăvită-ntreagă,
Când îşi mlădie trupşorul!
A ursit-o-n faşe dorul
De-a fi dragă
Tuturor!

De-i vedea pe cineva
Pe la ei, în fapt de seară,
Prinde-l într-adins, ca-n glumă:
Frânge-i gâtul şi-l sugrumă,
Ca pe-o feară—
Nu-l cruţa!

Şi-apoi las’ să fie-al meu,
De-i păcat! La judecată
Eu voi merge pentru tine!
Eu dau sama! şi pe mine
Să mă bată
Dumnezeu!

Poartă-i grija! Tot a mea
S-o găsesc, tot dor să-mi poarte!
Dar de nu-i păzi-o bine,
Ţi-ai găsit duşman în mine,
Căci fac moarte
Pentru ea!

Ivit pe lume fără voia mea
o să rămân cât pot sau cât se poate
căci am nevoie de atâtea vize
de-atâta aer, şi libertate

Însă la urmă
o să mă fac ceea ce nu se vede
ce cântă-n apă şi surâde-n pietre.