Stau acum pe-o buturugă
Şi mă uit prin văi,
Nu-i mai mult decât de-o fugă
Până-n deal: şi parcă-i oaste
Cum se văd în şir de coaste
Sutele de clăi.
Împrejurul meu învie
Toate câte sunt,
Ce de joc şi veselie
Când e soarele la toacă!
Iată-le, sărind la joacă
Undele de vânt.
Una printre clăi s-ascunde;
Umblă pe furiş,
După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,
Dar, cotind, gonita sare
Repede-n tufiş.
Toate-n câmp acum s-adună
Crângul răscolind
Iar frunzişul sună, sună!
Dar pe când aleargă ceata,
Iat-o, din tufiş, şireata,
Iese hohotind.
Ies, cu capul dat pe spate,
Soaţele-i spre văi;
Răzvrătesc, întunecate,
Brazdele de fân, se-ncurcă
Printre spini şi iarăşi urcă
Coastra, printre clăi.
Şi mereu aşa colindă
Dealurile-ntregi.
Şi-n sfârşit, când e s-o prindă
Toate cad pe ea deodată,
Din grămada-ncăierată
Nu le mai alegi.
Multe guri acum se-ngaimă,
Vălmăşag nespus;
Paiele de câmp, de spaimă,
În vârtej acolo prinse
Se rotesc şi joacă-mpinse,
Se ridică-n sus.
Liniştite-n urmă toate
Tac şi stau pe loc.
Nu stiu, de-obosite, poate.
Ori aleg prin Ugă-Bugă
După cine să mai fugă
Într-al doilea joc.
Că-n curând încep să salte
Pe sub tei; şi cern
Flori de tei din crăngi înalte.
Loc făcându-le să treacă,
Ierbi şi flori pe câmp s-apleacă,
Spicele s-aştern.
Iar din tei, privind la ele,
Ispitiţi de joc,
Nişte pui de rândunele
Şi-au uitat mâncarea-n gură:
Jocul ăsta nu-l ştiură!
Cerule, fă loc!
Unu-ncepe-acum să-şi bată
Aripele-n vânt,
Iată-i toţi acum deodată
Ciripind în zări senine:
Iar pe sus pe-acolo-i bine,
Nu ca pe pământ!
Şi se-ncinge-o veselie,
Toate sar mereu,
Flori şi ierburi din câmpie,
Vânt şi flori şi rândunele –
Vesel, de-aş putea cu ele
M-aş juca şi eu!
Gâtul mierlele-ntinzându-l
Nici nu mai ajung
Să răsufle, – aşa li-e gândul
La ce văd, la câte-ascultă,
Şi-n uimirea lor cea multă
Şuieră-ndelung.
Veveriţa, de mirare,
Când e-n vârf de fag,
Când p-un ram, când pe-altul sare,
După cum mai bun e locul
Printre crengi să vadă jocul
Cel aşa de drag.
Iată-i iepurii, nebunii
Coarne-n cap îşi pun,
Stau în două labe unii,
Alţii peste cap s-aruncă,
Sturzii hohotesc pe luncă,
Şi, de râs nebun,
Pitpalacu-n grâu sughiţă
Iar nepoţii lui
După mama cea pestriţă,
Mai pestriţi ca ea la pene,
Sprinteni fug prin buruiene
Doisprezece pui.
Şi mereu se-ncinge jocul,
Până pe-nserat –
Şi e plin de râset locul,
Plin de cântec deal şi vale.
Câte-un nor drumeţ pe cale,
Galben de mirat,
Stă pe loc acolo-n naltul
Cerului, privind.
Plec-apoi. Dar vine altul.
Nu ştiu ce gândeşte norul,
Dar atotstăpânitorul
Soare-n cer, zâmbind,
Ca un moş privind nepoţii,
Zice: „Aşa băieţi!
Veseli şi la joc cu toţii!
Pentru asta-mi place mie
Truda mea de-o veşnicie
Să tot nasc vieţi!“
(Tribuna poporului, Arad, 1900, nr. 52 )
Pleacă Leana la fântână,
Dăliana-i fată dalbă
Cu două cârcege-n mână.
Găsi apa tulburată,
De voinici înconjurată.
“Voi voinici, voi vânători,
Ce cătaţi aicea-n zori?”
“Noi pe tine te căutăm
Şi cu drag îţi închinăm”
La mulţi ani cu sănătate
Să aveţi parte de toate.
De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
Căci făr- de tine n-am de spus nimică…
Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.
De grija ei un fir de păr nu-mi pică…
Să ieie dar copiii mei în gheară-şi;
Părerea ta, iubit şi blond tovarăş,
De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.
Amor şi moarte sunt în duşmănie:
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…
Viaţa mea din nou ai câştigat-o
Şi orice road-a ei şi armonie
A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta iat-o!
Striga Lumea:
– E sfirsitul!
Raspunde Pamintul:
– Va aste-e-e-e-pt….
Si glasul macabru ride de larma.
Ingroziti, oamenii se calca in picioare.
Din Cer pica pedeapsa cu tunet ce sfarma.
Nici unul nu-i rau. Smerenia implora.
In cor de cainta, cersesc tremurind
Cu ochii in sus…o singura ora!
Se amesteca tari, desfacindu-se hotare.
Nu mai exista nimic sa desparta
Nici moartea ce vine, nici viata ce moare.
In fata Lui, nici unul nu-i tare.
O mina-ncarcata de aur se-agita
Si-o burta flaminda isi cere iertare.
E haos deplin. Apa e cer, iar cerul e apa.
Slova din Carte prinde contur,
Cei vii, rugindu-i pe morti sa iasa din groapa.
Incepe Judecata din urma.
Tacere deplina. Oare a fost de ajuns
Jertfa Mielului din turma?
Bate gongul: Totul pentru adevar!
Cercetarea va fi minutioasa
Pina la ultimul fir de par.
Groaza e stapina peste omenire.
Se respira printr-o singura gura.
Acum, analiza este fara jertfire.
Urmeaza trierea – din cite se spune –
Acum e momentul suprem. Se va vedea
Cine se duce de tot si…cine ramine.
Nevazutul vorbeste: “Dupa multe dezbateri
Concluzia imi spune ca, nici unul din voi
Sa traiasca de-Apururi, nu poate!”
Geamatul Lumii se stinge sub stinci.
Universele pling soarta Pamintului,
Contopindu-se cu tipete din strafunduri adinci.
…
Dimineata ma prinde picotind pe idei.
Cineva bate la use. A venit lumea
Sa imi ceara socoteala pentru sfirsitul ei.
Fecioare dulci, e în zadar!
Privirea voastră fermecată
Şi ale voastre jurăminte,
Oricât de calde şi de sfinte,
Nu pot din drum să mă abată,
Căci e croit, mai din-nainte,
Aşa spinos şi solitar…
Un glas îmi strigă: Mergi! Nebun,
Puterei sfinte mă supun,
Şi fug, şi fug în largul zărei,
Şi fug în voia întâmplărei
P-aripa largă a fanteziei,
Călăuzit de-un singur dor:
Sunt jidovul rătăcitor
Al poeziei!
Soartă de povestitor…
Iarăşi v-am rămas dator,
Copii, cu o întâmplare…
Cică, vulpea,-ntr-o plimbare,
Dădu, pe o creangă joasă,
De un corb şi, pofticioasă,
Mimând că îi vine greu,
Întrebă:
– Tu ce ai face,
Corbule, în locul meu?
– Eu, vicleano, mi-aş freca,
Mmm, lăbuţele, aşa,
Ca de-o mare bucurie…
Apoi, ochii i-aş închide
Şi, visând marele-ospăţ,
Cred c-aş trece şi cu limba,
Mulţumit, peste mustăţi.
– Nu mă costă nimic, ştii,
Sfatul să-ţi urmez… Mersi.
– Ba te costă, zise corbul
De pe cea mai-naltă cracă,
Unde se sui cât vulpea
Ochii i-a închis…
Voi, dacă
Mai vedeţi un corb şi-o vulpe
La un loc, dar nu ştiţi care
Este mai isteţ din ei,
Amintiţi-vă atunci
Şi de mine, dragii mei.
după o poveste populară franceză
Printre meri şi printre peri
Plimbă-mi-se mari boieri,
Mari boieri cu cai bălţaţi
Cu călţuni împintenaţi,
Cai cu frâne de argint,
Cu poclăzi până-n pământ,
Plimbă-se, alintă-se,
Între ei intreabă-se:
Unde-i ciuta ciutelor,
Frumoasa frumoaselor,
Rumeneala zorilor,
Podoaba crăieselor?
Cu arcu’ să o vână,
Cu cununi s-o-ncununăm,
Cununii de cununie
Lui Vodă dalbă soţie.
Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni,
V-aş îneca dacă-aş fi apă,
Şi v-aş săpa mormântu-adânc
Dac-aş fi sapă.
Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura,
Dacă-aş fi spadă v-aş străpunge,
V-aş urmări dac-aş fi glonţ,
Şi v-aş ajunge.
Dar eu, deşi rămân ce sunt,
O voce-adâncă îmi murmură
Că sunt mai mult decât orice,
Căci eu, sunt ură.
În mină stă tânjind nemărginirea.
Din ţărmurirea clipei de cleştar
Se naşte golul şi neîmplinirea:
Turnaţi şi beţi oricât, e în zadar.
Rămân tot goală, mai mâhnită după,
Pe buza mea atâtea guri se-aştern,
Oceane-au curs şi s-au vărsat din cupă:
N-ajunge nimeni, nimeni nu astupă
Fără-de-fundul visului etern.
Animalele din curte
Au dat veste printre semeni
Să se-adune cât mai multe
Lângă corcoduşii gemeni.
Vor s-aleagă, de se poate
Un cocoş sau vreo felină
Să le fie şef la toate
În supunere deplină.
Se organizează-n grupuri
După talie şi neamuri
Fac pariuri, pronosticuri
Alianţe cu tam-tam-uri.
Porcul vrea să fie lider.
Că e gras şi chiar isteţ
Prin curte să umble liber
Scăpând astfel de coteţ.
Ţine un discurs claponul
Despre etică şi zel.
Să ocupe chiar el tronul
Nu i-ar displăcea defel.
Regină de s-ar putea,
Vrea să fie oaia neagră
Şi tare mult i-ar plăcea
Pe la serate să meargă.
Comitet ar vrea gâscanul.
Că încojurat de gâşte
Care îi susţin elanul
Va fi liber să se mişte.
Mai degrabă împărat
Se precipită măgarul.
De muncă s-a săturat
Împlinească-i-se harul.
Iar un pui de curcă şleampăt
Piuind se umflă-n pene
Vrea să pună certei capăt
Să se culce mai devreme.
Cum discuţia-i banală
Se retrag mergând alene
N-au căzut la învoială
Dar mai e şi mâine vreme.
« Pagina anterioară — Pagina următoare »