Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

Călin, jitarul de la sat,
Cu puşca vecinic de-a spinare,
Era pe holde împărat
Şi statul lui n-avea hotare.
În el tot câmpul se-ncredea,
Toţi fluturii şi toată floarea:
Sulfina, seara-l adormea
Şi-l deştepta în zori cicoarea.
Odată, deşteptat în zori
De-acel miros de dimineaţă,
Îşi ridică ochii din flori
Şi se uită peste fâneaţă.
Din pricina zilelor calde,
Mărica, zână printre fete,
Se coborâse să se scalde
Ş-acum… se descingea de bete.
Jitarul nostru, năzdrăvan,
Se subţi? ca o şopârlă,
Ş-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecură până la gârlă…
Cuptior, cuptior, câte mai faci
Cu vinovata ta căldură!…
Noroc numai că poţi să taci.
Aşa şi eu: streajă la gură.

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă…
………………………

…În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, – plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri…
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor…

Tin cumpana-ntre suflet si-ntre carne,
Drept chezasie limpedea a puterii
Ca patimile n-au sa mi-o rastoarne,
Port amandoua cheile placerii.

Astfel nu simt nici jungherul dezbinarii,
Nici jugul dorului si nici fierbintea
Crucificare a impreunarii,
Ci pururi zamislesc numai cu mintea.

Ingemanand protrivnice silinte,
Cobor zambind din alba-ntaietate,
Din soiul unic fara de seminte,
Inchis in pura mea deplinatate.

Prefigurez un gandzeiesc al lumii
Ce-si dibuie pe forme bucuria
Si rasadeste-n moliciunea humii
Taria tainei mele, fecioria.

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Tu ne-ai adus iertarea,
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
pacatului murdar.

Ne-ai dat o noua fire
si un vesmânt curat.
Dar noi, ca multumire,
Isuse, ce Ti-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scântei din focul Tau,
o sfânta-nvapaiere
ce mistuie ce-i rau.

Spre vesnica cetate
o cale ne-ai taiat.
Dar pentru-acestea toate,
Isuse, ce Ti-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
si-n cer ne-ai daruit:
si inima, si nume,
si Duh nemarginit.

Si-n zarea albastruie
Tu ce-ai luat si cât?
…Doar patru rani de cuie
si-o rana-n piept. Atât…

Rămâne feşnic nedeschisă poarta aerului…
Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea,
noi încercăm s-o deschidem cu păsările
noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui.

Dar rămâne închisă poarta aerului.
Norii nu sunt chei, norii nu sunt chei,
nu-i aşa?
rămâne veşnic închisă poarta aerului…

Mă sufoc, iubito
mă sufoc de aceast crivăţ violent
de acest simun care plânge.

În noapte undeva mai e
tot ce-a fost şi nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.
În Hades e – tot ce-a trecut
Din aheronticul ţinut
vin toate amintirile.
În Hades e – tot ce-a trecut
prierii şi iubirile.

• Când vioarele tăcură
• Cântecul toamnei
• Fecioara în alb
• Miniaturi – Furtuna
• Moartea visurilor
• O ceată–ntunecată s-a oprit
• Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
• Serenade demonice