DARUL
Cred, Doamne, că într-o biserică, în centru,
În noaptea de Crăciun, un brad ai pus –
Cu daruri nemaiîntâlnite, pentru
Toţi oamenii, ce sunt, vor fi, şi nu-s –
Şi toţi intrau pe rând ca să primească,
Şi toţi doreau, dar nu vedeau nimic –
Decât un brad şi-o stea Dumnezeiască,
Şi-un Moş Crăciun, care li-era bunic –
Ai fost cuminte? întreba bătrânul –
Am fost cuminte! răspundeau ei, blând–
Şi Moşul, Universul da la unul,
Apoi la alţii, binecuvântând–
Şi toţi plecau cu Universu-n braţe,
Cu stele, sori, planete, galaxii,
Veneau ca robi, şi plecau Regi, pe viaţă,
Cu-atâtea Universuri, jucării –
Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moşul –
Şi după Univers, ce ne mai dai?
Şi Moşu-şi netezea veşmântul roşu,
Şi le spunea: De-aţi cere voi un Rai!
Şi darul lor creştea, creştea, într-una,
Şi ei creşteau, creşteau, nemăsurat,
Că peste-un an, de Moş, spuneau toţi una:
Mai dă-ne Universuri, Moş ciudat!
Şi Moş Crăciun le împărţea într-una,
Alt Univers, la fiecare ins,
Şi peste-un an, de Moş, spuneau toţi una:
Nu avem loc, de noi, în Necuprins!
Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moşul –
Şi după Univers, ce ne mai dai?
Şi Moşu-şi netezea veşmântul roşu,
Şi le spunea: De-aţi cere voi un Rai!
Aşa, de-o veşnicie se împarte
Acelasi dar, dorit, de Moş Crăciun,
Doar singur, Raiul, darul fără moarte,
Sub brad aşteaptă suflet de om bun –
Împarte Moş Crăciun atâtea haruri,
Atâtea infinituri de cules,
Dar darul Creatorului, din daruri,
Este un singur Rai, in Univers!
Puţini îl cer, puţini îi ştiu dulceaţa,
Puţini, cărarea strâmtă către stele,
E darul ce se face dar, cu viaţa –
Cred, Doamne!-Ajută necredinţei mele!