Eminescu

Autor : Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară- Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu măpoate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!

Opera Apartinand Grigore Vieru | | Nici un Comentariu »

Cântec

Autor : Alexandru Macedonski

Şi pentru ce n-ar fi permis
Al vieţii mele tainic vis
Să-l împlineşti,
Iubindu-te, să mă iubeşti?
Să mă iubeşti!

Făgăduind, — ziceai că ţii,
Prin cuget dacă-mi aparţii
De ce, — de ce
N-ai vrea să calci peste orice?
Peste orice!

De mă iubeşti, — să te supui,
O sărutare să depui
Pe fruntea ta,
Şi morţii-n gropi vor tresălta!
Vor tresălta!

Pe buza ta, pe-obrazul tău,
Oh! lasă-mă să fiu călău,
Călău de flori,
Şi vor cânta privighetori!
Privighetori!

Pe ochii tăi şi pe-al tău sân,
Trecând amorul meu păgân,
Amorul meu,
Tu poţi să-l faci un semizeu,
Un semizeu!

Natura este-n haină nouă…
Priveşte! flori de zarzări plouă…
Sub ele, — noi,
Vom fi la umbră amândoi
Cu amândoi!

Sara

Autor : Poezii pentru Copii

Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita moară,
Doarme apa la iurgă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă…

Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare…
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.

Eu sunt soarele tau – Stancu

Autor : Zaharia Stancu

Eu sunt soarele tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt aerul tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt apa ta si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt painea ta si fara tine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt somnul tau si fara mine
Tu nu poti sa traiesti.
Eu sunt …
Eu nu sunt nimica.
Nu sunt nimica.

Opera Apartinand Zaharia Stancu | | Nici un Comentariu »

Constantin Noica – Baciu

Autor : Ştefan Baciu

O seama de cuvinte ‘ncrucisate
c’un talc ce suie tainic din strafund
si ganduri în balanta rasturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund

din Kant si din batranul Anton Pann
adancul vorbelor l-ai despicat în taina
–un matematic Baltasar Gracian–
tu gandul il desbraci de-a vorbei haina

insingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de bruma si clestar
c’un toc muiat în truda si-n idee
cladesti al sufletului dictionar.

Opera Apartinand Ştefan Baciu | | Nici un Comentariu »

Bătrâni

Autor : Octavian Goga

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti azi satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: “Moşu…”
Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu Împăratul Roşu…

. . . . . . . . . . . . . .

Aşa… vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…

(1905)

Opera Apartinand Octavian Goga | | Nici un Comentariu »

Rock’n’Roll sănătos

Autor : Alexandru Andrieş

Dimineaţa, când mă trezesc,
Intru-n baie, mă bărbieresc,
Mă uit în oglindă, cu-atenţie să nu mă tai,
Mă-mbrac repede, într-un minut,
Şi-uite, ziua a şi început…
Numărul unu: mă sui în tramvai.

La repetiţie am întârziat:
S-a-ntâmplat un lucru minunat,
Mi-a zis o fată: “Eu ştiu cine eşti tu!”.
M-a invitat la o îngheţată
Cu multă frişcă şi cu ciocolată,
La aşa ceva e imposibil să zici nu!

Era frumoasă cum n-am mai văzut
Şi-uite-aşa o iau de la-nceput;
Aş vrea să-i fac un cântec, în loc de floare să-i dau…
Şi dacă cumva în astă-seară
Greşesc cuvintele – nu-i prima oară,
Şi-n definitiv sunt textele mele şi fac cu ele ce vreau!

Doar pe ea o vreau – doar pe ea, doar pe ea…

Voi n-ati fost cu noi în celule

Autor : Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Opera Apartinand Radu Gyr | | Nici un Comentariu »

Broaştele

Autor : George Topârceanu

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,
Iar papura, mişcată în treacăt de zefiri,
Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii,
Prin pânza de lumină a undelor subţiri.

Şi broaştele semeţe cântau cu glasuri multe
Pe când, din înălţime, privindu-şi faţa-n lac,
Un nour singuratic stătea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate şi-o clipă toate tac.

Se ridicau departe prelungi bătăi din palme
Şi note-adânci de flaut ieşeau de jos, din stuh.
Părea că lapidează tăcerea nopţii calme
O grindină de note zvârlite în văzduh.

Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna
Umplând singurătatea de freamăt viu, părea
Că toate laolaltă apostrofează luna.
Că fiecare broască se ceartă cu o stea.

Erau ocări în larma lunaticei orchestre
Şi rugă arzătoare în tainicul ei zvon.
Spuneau Nemărginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton…

Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară,
Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrăit
O noapte luminoasă din era terţiară.
Nefericit şi singur ca primul troglodit.

Pescuitorii de perle

Autor : Cincinat Pavelescu

D-a lungul umedelor stânci,
Uitate-n mările adânci,
Ca-ntr-un mormânt ce le înghite,
Necunoscute nasc şi mor,
În scoica lor,
Mărgăritare negăsite!

Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Şi-acum sclipesc cristalizate
În fundul mărilor sticlos?

Dar îndrăzneţul, beat de vraja
Strălucitorului său vis,
În valul care le ascunde
S-azvârle, fulger în abis!

Înoată, se scufundă, speră,
Şi apa îl cuprinde lin;
Şi-n adâncimea-i îl primeşte
Ca p-un nou monstru submarin.

Adesea un rechin l-atinge
Şi sepii vin, meduze pier…
Un crab pe umăr îi imprimă
O clipă gheara lui de fier.

Precum în vis numai s-arată,
Vezi albe crânguri seculari
Ce-n loc de muşchi bureţi au numai
Şi-n loc de iarbă alge mari!

Pe când în juru-i urcă valuri,
Picioarele-i se-nnămolesc
Într-o pădure de coraluri
Roşite-n sânge omenesc.

Şi mâna-i pipăie cu spaimă
Şi se tot lasă mai afund…
Ce dacă drumu-i plin de chinuri
Când perla albă stă în fund?

O vede, o atinge, iat-o!
Sub năzuinţa care-l mână
Prin valul de-ntuneric suie
Ca şi un zeu c-o stea în mână.
. . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi voi, poeţi, artişti sălbatici
Ce răscoliţi orice abis,
Ca şi pescarul ăsta, -n suflet
Vă coborâţi pe scări de vis,

În fundul mării neştiute
A cugetului îndrăzneţ,
Să smulgeţi tainelor ideea,
Mărgăritarul fără preţ…

Multicolora perlă fină,
În zare zace neştiut,
Tot răsăritul aurorii,
În coaja tristului trecut.

Ca să găsesc şi eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
În marea plină de primejdii
Aş vrea nebun să mă cobor.

Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou mă las şi eu,
În fundul căruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.

Ce-ngrozitoare e căderea
În al problemelor abis!
La orice pas pricepi durerea
De-a-ţi omorî întâiul vis!

Dar când mereu spre alte doruri
Te poartă sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasă? El coboară iar.

Ce dacă inima se zbate
Şi urlă creierul trăsnit,
Dacă din fundul suferinţei
O rază nouă-a răsărit?

Şi glorie de veci acelui
Ce-nsângerat şi-nvingător,
Din noapte scoate, ca pescarul,
Lumină nouă tuturor!

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech