Prin Rai copiii au dus-o foarte bine,
Cum ar fi dus-o orişicine,
Jucându-se cu gâzele şi iezii
Care săreau pe mugurii livezii

Nici: „Culcă-te devreme!” Nici „Te
Scoală!”
Nu era cine ţine socoteală
Că întârzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s-o spui fără greşeală,
Că, Eva, încă nici te-ai pieptănat
Şi te găseşte prânzul tot în pat.

Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace,
Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgârci în beregată
Care să sâcâie băiatul şi pe fată.
Totul era de glumă şi de joacă
Şi aşteptai doar pomii să se coacă.

Dar ce-i veni într-o zi lui Dumnezeu
Că se-arătă încins în curcubeu
Şi dete-ntâile porunci
Anume ce-i iertat şi nu e să mănânci.
-„Din pomul acesta, Evo şi Adame,
Să nu v-atingeţi nicidecum de poame.
De unde nu, cunoaşte-ţi ce v-aşteaptă:
Pedeapsa mea cea crâncenă şi dreaptă.”
– „Ai auzit?”
– „Am auzit!”
– „ce fel,
Că se mânie Domnul, însuşi el?”
– „Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust
Tocmai din pomul ăla, plin de must.”

Il m’a tendu une feuille telle une main à doigts
Moi je lui ai tendu une main telle une feuille à dents
Il m’a tendu une branche comme un bras
Telle une branche j’ai étiré le bras
Lui c’est penché vers moi avec le tronc
tel un lourd pomrnier
Moi j’ai baissé mon épaule comme un nouveau tronc,
j’entendais sa sève pousser
comme le sang.
Il entendait mon sang monter
lentement comme la sève.
Moi j’ai traversé son corps!
Lui, il a parcouru le mien.
Moi – je suis resté un arbre solitaire
Lui – un homme tout seul.

• Aura
• Desen pentru cort
• Din ceas, dedus…
• Dioptrie
• Domnişoara Hus
• După Melci
• Edict
• Falduri
• Grup
• În memoriam
• Încheiere
• Increat
• Înecatul
• Înfăţişare
• Isarlâk
• Izbăvită ardere
• Lemn sfânt
• Margini de seară
• Mod
• Orbite
• Oul dogmatic
• Paralel romantic
• Păunul
• Paznicii
• Poartă
• Riga Crypto si Lapona Enigel
• Ritmuri pentru nunţile necesare
• Secol
• Statură
• Steaua imnului
• Suflet petrecut
• Timbru
• Umanizare
• Uvedenrode

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba in visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste in gheata si zapada,
la casa zavorita de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu-ncet si-atinge
si vad un pom de aur cand se deschide usa…
Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n-a mai vrut din aur sa cheme inapoi
ingerii tristi de zahar si saniile moi
zambind cu Mosi-Craciunii de turta dulce-n ele?…

S-au stins in brad luceferi si portocale-n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge… De ce atata zvon,
cand mana ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.

visul acesta catifelat şi sidefiu
care ne visează
vieţile
mult mai adevărate.
visul acesta
ne visează pe noi.
e
ca şi când
o oglindă
ar privi înlăuntrul nostru
surâzând
cu tandreţe.

Bunica stă pe prag şi toarce,
Dar, pe când sfârâie fuiorul,
Cu visul ei care-şi ia zborul
Şi tinereţea i se-ntoarce.

Se vede-n horă legănată
De-al lăutarilor suspin,
Cu sânul tare, cald şi plin,
Sub cămăşuţa ei de fată.

Şi cum se-ncinge o bătută,
O prinde Dinu de mijloc
Şi joacă lângă ea cu foc,
Apoi din fugă o sărută.

Târziu, când hora s-a sfârşit
Şi cerul s-a făcut ca plumbul,
S-au dus alături şi-n porumbul
Din vale tainic s-au oprit.

Dar nunta? Nicidecum paharul,
Ci ochii lui au îmbătat-o…
O, parcă-l vede pe primarul
Şi popa care-a cununat-o!

Şi cum se toarce-ntruna firul
Şi-n jurul fusului se prinde
Nu ştiu ce spaimă o cuprinde
De-şi pierd şi visurile şirul.

Într-un amurg pe când apusul
Pălea sub norii-nsângeraţi,
Doi prunci îşi vede îngropaţi,
Şi-o lacrimă îi arde fusul.

Şi când, trezindu-se din vise,
Văzu că-i noapte şi târziu,
La luna care răsărise
Lătra un câine a pustiu.

Din cerurile-albastre
Luceferi se desfac,
Zâmbind iubirii noastre
Şi undele pe lac.
De glasul păsărelelor
Pe gânduri codru-i pus.
O, stelelor, stelelor,
Unde v-aţi dus?

În turme călătoare
Trec nourii pe ceri,
Ce seamăn pieritoare
Duioaselor dureri.
De strălucirea florilor
E câmpul tot răpus.
O, norilor, norilor,
Unde v-aţi dus?

Şoptiri aeriane
Pătrund din mal în mal
Ş-a stelelor icoane
Pre fiecare val.
De ochii tăi cei plini de-amor
Aminte mi-am adus.
O, stelelor, atelelor,
Unde v-aţi dus?

Cum iedera se leagă
De ramuri de stejar,
Mi-a fost odată dragă
Şi dragă-mi este iar.
De braţul tău cuprins cu dor
Aminte mi-am adus.
O, braţelor, braţelor,
Unde v-aţi dus?

I

Acum destul cu plânsul, căci inima ţi-e seacă,
Şi chiar de ţi-ar fi plină, e timp să-i zici destul
Poporul nostru este de lacrime sătul,
Şi ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă;
Zadarnic poetaşii într-însele se-neacă,
Hârţoagele lor toate rămân făcute sul.

II

Ei!… S-a trecut cu moda de lacrimi şi suspine
Şi cu acele crunte dureri imaginari,
Aţi cărunţit cu totul, sărmanilor cobzari!
Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine,
Şi ea c-un bici pe care în mâna sa îl ţine
Plesnind vă strigă vouă: ,,Alţi timpi, alţi lăutari!”

III

Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură
Şi crinii de pe sânuri şi ochii ca de mură
Sunt nişte mărunţişuri ce nu-şi mai au vrun curs:
Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs,
S-au poticnit în coastă şi se tot duc de-a dură
Târâte de ridicol în repedele-i curs!

IV

Acuma este timpul puterii, bărbăţiei,
Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril
S-a scuturat la Plevna de jugu-epitropiei.
De-ar fi copil, şi astăzi ar rămânea copil;
Cu doina nu mai merge pe fruntea României,
Deplin ca să renaştem ne trebuie-un Virgil!

Am primit un clopoţel!
Oare ce-am să fac cu el?

Ai să-l iei la colindat,
La urat şi semănat!

Anul bun în clinchet drag,
Celor ce-l primesc în prag!

Cling, cling, cling, când el răsună
Toată lumea e mai bună,

Lucrurile-s mai cu spor
Şi cei mici de ajutor.

Tată, când l-ai cumpărat,
Ai ştiut că-i fermecat?