– Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.

– Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Umplându-şi cofeile,
Mi-o cântă femeile.

– Codrule cu râuri line,
Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânăr precum eşti
Tot mereu întinereşti.

– Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Şi de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ţinem,
Cum am fost aşa rămânem:
Marea şi cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna şi cu soarele,
Codrul cu izvoarele.

Ce singurătate
să nu înţelegi înţelesul
atunci când există înţeles.

Şi ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
şi surd, ce singurătate
in toiul cântecului.

Dar să nu-nţelegi
când nu există înţeles
şi să fii orb la miezul nopţii
şi surd când liniştea-i desăvârşită,-
o, singurătate a singurătăţii!

Dacă Pară s-ar da peste cap
de trei ori, dintr-o dată
s-ar preface neapărat
într-o gingaşă fată.

Mărul domnesc de-ar face la fel
o odraslă de crai s-ar ivi,
cu păru-auriu şi tras prin inel,
logodnic al fetei din miazăzi.

Naş le-ar fi Pepene împăratul,
cu-mpărătiţa lui Nuca,
fiica lui cneaz Gutuie Întunecatul
cu barba cât e uluca.

Strugure ar fi vornicel
care nimeni nu e să-i semene,
neştiind să aleagă, de fel,
pe cea mai frumoasă dintre Cireşele gemene.

Floarea-soarelui, ca soră-a miresii
ar îngriji de pocalele goale
şi de podoabele mesii:
frigărui şi sarmale.

S-ar chercheli Dovleac logofăt
rostogolindu-şi chelia, ici-colea
şi n-ar mai şti drumu-ndărăt
pân’la muierea lui, Fasolea…

Vezi câte minuni în poveste încap
şi cum s-ar nunti până-n zori,
dacă poamele s-ar da peste cap
de trei ori?

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.

Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

Pisicuţa mea bălaie
A dorit să facă baie.
Numai a ieşit din cadă,
Iar căţelul: HAP de coadă!

Să nu mă grăbesc,
Să las timpul să treacă,
Fiecare secundă-n cădere
Erodează puţin
Suferinţa.
Să aştept.
Fiecare val ce se sparge
Sapă în stânca
De care-s înlănţuit,
Fiecare fir de rugină
Subţiază lanţul.
Într-un mileniu, în două,
Stânca va fi nisip,
Fierul verigilor pulbere,
Oasele mele, molecule de calciu
Risipite în apă,
Suferinţa nimic.

I-adună Vasile pe boieri în casă,
Le dă de băut şi le zice “E groasă!
Tovarăşul haiduc ne ţine în teroare,
Conştiinţa ţărănimii prinde aripioare,
Situaţia devine îngrijorătoare,
Aşa că vă rog să propuneţi
Măsuri de rigoare!”

Boierul Căianu se ridică-n picioare,
Zice “Situaţia nu-i gravă, cum, desigur, pare;
Tovarăşul haiduc tre’ să aibă un viciu,
Fata mea e gata pentru sacrificiu,
De doi ani aşteaptă, dar a pus o condiţie :
Să fie ajutată-n acţiune şi de către miliţie”.

Se aşează Căianu, se ridică Grigore,
Zice :”N-avem timp, tovarăşi, de-acţiuni minore,
Propun să tocmim o ceată domnească
Care să-l înşface şi să-l lămurească.
În sprijinul propunerii aduc acest cufăr
Şi-argumentul că-l cunosc personal,
Şi că nu pot să-l sufăr!
Nu pot să-l sufăr!”

“Să nu ne pripim cu astfel de brutalisme”,
Intervine Rotter, scârţâind din cizme:
“Tovarăşul haiduc pare om educat,
Precis că nu-i convine-un astfel de trai agitat…
Pun pariu că la mijloc e un ghişeft barosan
Şi că precis câştigă mult mai mult
Decât câştigăm noi, pe an!”.

“Concluzionând”, Vasile intervine:
“Sunt trei propuneri, dac-am înţeles bine:
Fata Căianului să-l lămurească
Sau să-l convingă o comisie domnească.
În ceea ce mă priveşte pe mine,
A treia propunere mai mult îmi convine
Şi propun ca soluţie haiducia, precis
Vom fi mult mai bogaţi, cum bine Rotter a zis,
Başca avantajul pe care-l neglijaţi:
De a fi, de popor, în folclor cântaţi,
Plus surpriza că tovarăşul haiduc
Se va trezi peste noapte concurat de-un grup
Care, din punct de vedere social,
Va fi catalogat pozitiv,
Reprezentând Noul Val!”

Când falfaisi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă cazu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarbă somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr�
De mila, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

(1908)