Ard, zi şi noapte, marile furnale,
În vastele uzine ale morţii.
Din mii de coşuri funerare torţii
Se-nalţă limbi de flăcări infernale,
Ce spun că toate-s şubrede pe lume,
Că vremea-şi sparge formele ei goale,
Dând celui tare dreptul să se scoale
Asupra celui slab şi să-l zugrume.
Se prăbuşesc cetăţi, credinţi şi pravili,
Ce ni le-nchipuiam nestrămutate:
Un vânt turbat asupra lumii bate,
Pieire e, şi rupte-s orice stavili…
Ce tristă şi amară-nvăţătură
Din viforul acesta se ridică!
Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
Iar te-a supus întunecata ură.
Popoarele-nvrăjbite între ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă,
Sub veşnica-narmărilor osândă,
Cătând unul pe altul să se-nşele.
Căci răni adânci, în veci nevindecate,
Vor sângera-n tăcerea aşteptării;
Copii crescuţi în setea răzbunării
Vor duce-n luptă proaspete armate,
Şi iarăşi vor acoperi pământul
Mormanele de morţi şi de ruine,
Şi toat-a lumii trudă spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vântul…
Lanţ ruginit, verigă cu verigă,
Iubirea dintre oameni se desface:
Când fiara ostenită-n Cain tace,
E sângele lui Abel care strigă.
Călăream pe un cal şi deodată-am văzut
că eu sunt calul acela
Şi deodată am văzut că ei doi
galopează pe mine.
Mă învolburam şi deodată
i-am văzut pe cei trei,
când umbra mea din spatele meu
mi-a strigat:
– Eu sunt tu. Lasă-i
pe cei patru să-şi urmeze destinul…
lasă-i!
Tristeti de dupa-amezi ploioase
Si de nostalgice obsesii,
Cand stai cu storurile trase
Si-astepti sa vie ora mesii…
Tristeti de strazi pustii si mute,
Cu ziduri vechi si cu fatade
De edificii cunoscute
In care nu stii cine sade…
De domicilii spatioase
Cu flori la geam si cu salon,
Din care pe la ceasul sase
Auzi urland un gramofon…
Tristeti adanci de guvernante
Ce nu stiu bine romaneste
Si de flasnete ambulante
Cu papagal care ghiceste…
De cartiere suferinde,
De usi cu lacate-n verigi
Si de dugheana care vinde
Fitil de lampa si covrigi…
Tristeti de goarna funerara,
Melancolii de catelusi
Uitati de cineva pe-afara
Sa scheaune pe langa usi…
Tristeti romantice de fata
Cu nasul lung si demodat,
Si de odaie mobilata
In care-a stat un magistrat…
Tristeti adanci de pui de mata
Zvarliti pe undeva, prin scai…
De copilas urat, de tata,
Uitat de maica-sa-n tramvai…
Tristeti de garduri invalide,
De porti iesite din tatani,
De doici care-au ramas gravide
Si-acum li-i frica de stapani…
De ordonante fara leafa
Si de trasura cu un cal
Si cu scapetul ras la ceafa…
Tristeti de balci provincial,
De panorami, cu-o ferestruica
Si cu-o maimuta roasa-n dos,
Ce-ar semana cu domnul Duica
De-ar fi oleaca mai frumos…
Tristeti de cioara-mbatranita
Ce sta asa, pe-un varf de pom,
Si de fantana parasita
In care s-a-necat un om…
Tristeti pustii, molipsitoare…
De ce ma urmariti mereu
Si, fie ploaie ori ninsoare,
Va tineti scai de capul meu?…
Din lira spartă a mea cântare
Zboar-amorţită, un glas de vânt,
Să se oprească tânguitoare
Pe un mormânt!
Oare femeia, pe care mie
Dumnezeu sântul o-a destinat,
În patu-acela de cununie
S-a-nfăşurat?
O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte,
Dar n-am văzut-o de când eu sunt…
Oare amorul ce îmi zâmbeşte
E în mormânt?
Merg pe pământ
Şi sun ca vioara.
Toate îmi par că sânt
Prima oară.
Ca un copil
Aştept dimineaţa,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viaţa.
Orice splendoare
Mă doare,
Mă doare-această floare
Şi frumuseţea ta,
Şi frumuseţea ta!
Şi-această zi
Ce mâine nu va mai fi,
Nu va mai fi!
Înfiorat spun mamă şi tată
De parcă îmi văd părinţii
Prima dată.
Ca un copil
Aştept dimineaţa,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viaţa.
Când mă cuprinzi
Tremur, ah, toată,
De parcă-aş iubi, iubi
Prima dată.
Ca un copil
Aştept dimineaţa,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viaţa.
Dulce esti, dulce ramai
Dulce-i soapta ce mi-o spui,
Dulce e privirea ta
Dulce esti, iubirea mea.
Dulce e sarutul tau
Ce ma-mbata, dulce zau,
O, ce gust, ce mai dulceata,
Dulcea mea, iubire hoata.
(06.Iul.1998)
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir…
Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie:
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini, nici cerurile prag.
(joi, 2 decembrie 1954)
A fugit din lume faur,
Trist şi nejelit –
Cu săgeţile-i de aur
Martie l-a gonit…
Albi plutesc şi roşii norii
Peste munţi şi chei,
Parcă sufletu- aurorii
A rămas în ei…
Gârlele şi-ncep fanfara
Şi, pornind şuvoi,
Strigă-n lume: Primăvara
A sosit la noi!…
Ah, ce dulce e povara
Mugurilor noi!
Primăvara, primăvara
A sosit la noi…
La cei ce acum îşi încep călătoria prin regnuri
În pântecele mamelor lor
(Ah, viitorul!)
Sau poate nici n-au ajuns până acolo
Şi mamele lor sunt încă fetiţe jucându-se
Cu elementele chimice nedevenite sămânţă
(Ah, viitorul!)
La ei mă gândesc,
La momentul în care vor vrea să afle
Cum am reuşit;
La cei ce vor fi
Incapabili să-şi imagineze
Şi neînstare să vadă
Prin fereastra murdară
Întotdeauna închisă
Între decenii
(Ah, viitorul!)
Cruzi şi încă oneşti,
Netrecuţi prin târgul de sclavi,
Prin mezatul ideilor
(Ah, viitorul!)
Pe ei îi visez
Întrebându-se
Cum de nu mi-am pierdut
Nici viaţa, nici minţile;
Cei ce acum nu sunt
Decât o iluzie incertă,
O presupunere optimistă
(ah, viitorul!)
Mă vor întreba
În limba lor necunoscută
Cum de am reuşit să ajung
Până la ei,
Dacă voi ajunge
(ah, viitorul!)
Şi eu voi simţi
Că nu le pot răspunde
“Prin absurd”,
Pentru că absurdul e o noţiune
Intraductibilă
Dintr-o epocă în alta.
Te salut pe tine, – articol cauzal şi omogen,
Indirect contras în fraza cu subiectul epicen!
Voi, interjecţiuni concrete şi-optative principale,
Rădăcini prin apoziţii singular adjectivale,
Voi, cantitative – abstracte subiective-n viitor,
Unipersonale-n modul cu plural hotărâtor,
Vă salut! Şi tot asemeni te salut, o, prezumtive,
Număr genitiv în cazul numelor intranzitive.
Tu, obiect concret şi simplu, tu, circumstanţial de loc,
Locativ pasiv, conjuncţii, complimente reciproc!
Unde să găsesc puterea de-a trăi, de nu la tine,
Gen subordonat prin verbul reflexivelor suspine?
Cardinale – acuzative, virgulă şi period,
Două puncte – adversative strict coordonate-n mod
Şi superlativ prezinte derivat din vocative,
Prin vocala secundară cu terminaţiuni pasive,
Declinări adverbiale negative-n absolut
Cu perfecte – adversative sufixate-n atribut,
Relativ invers compuse prin adverbii ca moţiune,
Pozitiv improprii-n număr, ori neutre, ori comune,
Mod superlativ generic omonim adversativ,
Plenison ca negaţiune, iar în fond apelativ
Cu prefix şi cu gerunzii posesivo – cardinale,
Morfologice prin sunet şi prin stări adverbiale.
Daţi cu fuga sinonime prin funcţiune şi raport,
Că mai-mult-decât-perfectul lui Cipar acum e mort!
Dar în locu-i înviară prezumtive şi oblice
Şi-un dubitativ pro – contra ortografico – propice.
Propoziţii şi-apoziţii ce ne-arată rupt anume
Locul timpului şi cauza modului unui pronume
Prefixat dintr-un adverbiu feminin cu derivate
Prin triftongii declinării verbelor neregulate.
Ce-aţi făcut, o, voi ai ţării prearăzboinici voievozi,
Pentru înaintarea noastră? V-aţi luptat nişte nerozi
Cu tătari, cu turci, cu unguri? Luptă-i asta? Alte lupte
Purtăm noi, mai glorioase, cu învingeri neîntrerupte,
Cu negaţii şi-afirmaţii şi-optativul indirect,
Al interogării proprii şi-al pasivului perfect.
Iată, se deschide cerul şi dintr-însul cad nespuse
Şi contrarii şi contrase şi opuse şi compuse
Cu diftongi şi relative, şi-ablative, şi vibrante,
Şi jumări şi fleici şi-ntreaga tabără de consonante:
Labiale şi dentale şi nazale şi minuni,
Ps! br! hr! he! ho! ha, huide, şi-alte-asemeni conjuncţiuni,
Către, spre, prin, la, în, peste, de la, din şi-ntr-un ulcior
Joac-o sârbă vocativul unison într-un picior
Cu funcţiuni şi cu rapoarte şi-alergând în fund li-e ţelu
Spre azbuchevedeglagoldobreiestjivetezelu
Şi-o harababură sfântă văd, mă tulbur, cad, mă-nchin:
Să trăiască-n veci sintaxul! Aleluia şi amin!
« Pagina anterioară — Pagina următoare »