Rondelul marilor roze

Autor : Alexandru Macedonski

Mari roze bogate şi grele
Abia mai pot capul să-şi ţină
De luxul ce poartă pe ele,
Scăldate-n albastra lumină.

Miresme plutesc prin grădină,
Iar roua deşiră mărgele
Pe roze bogate şi grele,
Ce-abia mai pot capul să-şi ţină.

Avântul simţirilor mele
Mă duce-ntr-o sferă senină
De ceaţa lumeştilor rele,
În care, pe frunte-mi se-nclină
Mari roze bogate şi grele.

Nuca fermecată

Autor : Poezii pentru Copii

Prin pădure, la plimbare,
Azi mă întreba bunicul:
-Tudorel, tu nu ştii oare
De povestea cu piticul?

Tot plângând că-i mare drumul
Şi că-n braţe-ar fi mai bine,
A zâmbit şiret bunicul,
Nu s-a supărat pe mine.

El din vest-a scos o nucă
Şi-a rostogolit-o-n iarbă.
Nu ghiceşti? În ea se află
Un pitic bătrân, cu barbă.

Dacă o vei da de-a dura
Dar în linişte! Să ştii!
Va cânta încet piticul
Vreo trei-patru melodii.

Până am ajuns acasă
N-a cântat, nici n-a vorbit!
S-o fi supărat piticul?
Sau bunicul a glumit!

Farniente

Autor : Stefan Octavian Iosif

Pe luncă sună coasa; jos pe vale,
Copii fac larmă, râd, se iau la trântă:
Pe creangă vesel un florinte-mi cântă…
Ce dulce-i glasul ciripirii sale!

Din păpuşoi un iepur sare-n cale:
Seninul zilei oare nu-l încântă?
Un foşnet lin de frunze-l înspăimântă
Şi fuge — parcă cerul se prăvale!…

Albine fierb; lăcuste, greieri saltă;
Ţânţari se bat; fug fluturi albi departe…
Bondarul singur zice ca din carte…

Eu însă zac pierdut în iarba-naltă,
Privind, cu ochii beţi de poezie,
A cerului albastră-mpărăţie!

Eugen Jebeleanu – Lista Opere

Autor : Eugen Jebeleanu


Opera Apartinand Eugen Jebeleanu | | Nici un Comentariu »

Copilul pierdut

Autor : Eugen Jebeleanu

Am patruzeci şi opt de ani
şi asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l ştie
care priveşte dintr-un iaz
de-oglindă fumurie

spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
şi nu se bucură, şi-ar vrea
să plângă, doar să plângă.

Opera Apartinand Eugen Jebeleanu | | Nici un Comentariu »

E sărbătoare la Florii (Petru Dugulescu)

Autor : Poezii Crestine

E sarbatoare la Florii –
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

„Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim –
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele.”

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul … ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat –
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari –
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

Opera Apartinand Poezii Crestine | | Nici un Comentariu »

Rugăciunea

Autor : Nichita Stănescu

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

Viermi călători

Autor : Ana Blandiana

Viermi călători, înaripaţi, pe roate,
Viermi cărora li s-a repartizat
Un cimitir mai nou
Şi mai modern;
Valuri de viermi,
Cadavre vechi mutate
În mai ambigua eternitate
A unui secularizat infern:
Valuri de viermi
Migrând în cripte noi,
Viermi călători
Spre ziua de apoi,
În timp ce-n viitorul lac, mai fermi,
Peştii vor învăţa să fie viermi.

Opera Apartinand Ana Blandiana | | Nici un Comentariu »

Omul cu compasul – Doinaş

Autor : Ştefan Augustin Doinaş

Am zgâriat aseara pe nisip
formula unei alte ordini, care
conţine-al lucrurilor tainic chip,
cel fără de ruină şi mişcare.

Aici, acest inel în care-ncerc
să prind rotirea stelelor în spaţiu:
medalie de foc şi magic Cerc,
lui însuşi hrană crudă şi nesăţiu.

Iar dincolo, ca simbol înţelept,
un cort de raze cu foiţă clară:
Triunghiul către care mă îndrept
la dangatele bronzului de seară.

Nimic nu socoteam a fi străin
de-aceste prea statornice tipare
nici amfora corolelor de crin,
nici fulgerul cristalelor amare.

Mereu, ca instrumentul de suflat,
cu cântec se vor umple, căci faptura
îşi pipăie conturul terminat
abia adeverindu-le măsura.

Aşa credeam. Sub stelele târzii,
culcându-mă, strângeam pe lângă mine
compasul, inginer de armonii
Şi cocostârc al zborurilor line.

Ah! câte veacuri scapătă-ntr-un ceas
când somnul dulce-i frate cu minciuna?
Din formele de-aseară n-a rămas
întreagă şi curată vai! nici una.

Cu ce călduri de iad şi negre ploi
veniră astăzi zorile pe lume ?
Enorme bălării cu frunze moi
foşnesc pe ţărm, ca mările în spume.

Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip
rănira idealul receptacol
şi ruinară transparentul chip
căruia eu i-am fost umil oracol.

O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci,
de ce-ai întors genunile fertile ?
În loc să cânte sarea, sus pe stânci
aud foind insecte şi reptile.

Pieziş e mersul astrelor pe grind,
iar datina stihiilor surpau,
de când un şoarece muri umblând
cu stirvu-i putred cercul fără pată.

Cu scrum şi rumeguş de furnicar
vă veţi hrăni, voi – frunze libertine,
ce-aţi dat uitării-aulicul tipar
şi aria nervurilor divine!

Iar voua, zburătoare-n stol şi pâlc,
ştiuţa vi-i de-a pururea dar sparu
bătaia aripilor, grea de tilc,
prin care orice zbor devine artă!

Vai! steaua asta merge spre amurg…
Cristalele s-au spart şi sângerează.
Şi mii de ape lincede se scurg
mânjind coroana fluviilor, trează.

Ci-n mijlocul declinului lumesc
eu stau şi-aştept, cu sfiiciune, ceasul,
când putrezi-vor florile ce cresc
ca broaşte care-mi tulbură compasul.

Atunci, lovind cu vârful în nisip,
aceleaşi semne vor luci în soare,
păstrând în forma lor eternul chip al
lucrurilor lumii trecătoare.

Gaudeamus

Autor : Bogdan Petriceicu Hasdeu

Când o fi să mă duceţi la criptă
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Docamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;

Când o fi să-mi rostiţi la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toţi pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;

Aş dori să văd feţe voioase
Şi s-aud împrejuru-mi cântând:
“A scăpat o simţire din oase
Şi din carne scăpat-a un gând,
Printre glume
din lume
plecând!”

Şi cu suflete dragi, cari în soare
Tot adastă sosirea-mi cu jind,
Eu veni-voi la cea sărbătoare
Pe coşciugul meu, raze-mpletind,
O zglobie
chindie
sâ-ntind!

Să mă bucur, sătul de-a mai plânge,
Ce mai lacrimi vărsai pân’ să plec!
Aş putea, la un loc de le-aş strânge,
Înotând prin durerea-mi să trec
cea groapă
de-o şchioapă
s-o-nec!

Să mă bucur, căci omu-i o treaptă
Pe suişul cei fără de-apus,
Şi martirul meu cuget aşteaptă,
Ieri un vierme şi mâini un Isus,
Cale-lungă
s-ajungă
mai sus!
(Revista nouă, an. II, nr. 9, 15 septembrie 1889)

« Pagina anterioarăPagina următoare »
Hosting oferit de CifTech