He offered me a leaf like a hand with fingers.
I offered him a hand like a leaf with teeth.
He offered me a branch like an arm.
I offered him my arm like a branch.
He tipped his trunk towards me
like a shoulder.
I tipped my shoulder to him
like a knotted trunk.
I could hear his sap quicken, beating
like blood.
He could hear my blood slacken like rising sap.
I passed through him.
He passed through me.
I remained a solitary tree.
He
a solitary man.

Tot mai citesc măiastra-ţi carte,
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:
Parcă urmând şirul de slove,
Ce-a tale gânduri sămănară,

Mă duc tot mai afund cu mintea
În lumile de frumuseţi,
Ce-au izvorât, eterni luceferi,
Din noaptea tristei tale vieţi…

Şi te-nţeleg te simt aproape:
Cu-aceeaşi suferinţă-n faţă,
Cu ochii gânditori şi galeşi,
Sătul de trudnica-ţi viaţă.

A, nu mă mir că ţi se dete
O zodie atât de tristă,
Că, zbuciumat de-atâtea patimi,
Râvneşti pe cei ce nu există,

Şi că potop de negre gânduri
Se strâng şi ţi se zbat sub frunte:
Pe veci întunecaţii nouri
Sunt fraţii vârfului de munte!

O, dacă geniul, ce scoase,
Ca din adâncul unei mări,
Din fundul inimii zdrobite,
Comoara asta de cântări,

Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ţi tâmpla
De flăcările năbuşite,
Ce-ţi luminau ale gândirii
Împărăţii neţărmurite,

Şi de-ar fi fost lăsat prin lume
Să treci ca orice om de rând,
Ce lesne-ai fi pus frâu durerii
Şi răzvrătitului tău gând!

Şi cât de fără de păsare
Ai fi privit atunci la toate
Mizeriile-n cari lumea
Ursită-i pururea să-noate!

Dar ţi-a fost dat să fii deasupra
Acestor inimi seci şi strimte.
Şi tu să-nduri toată durerea
Pe care lumea n-o mai simte.

Să plângi tu plânsul tuturora…
Din zbuciumul eternei lupte.
Să smulgi fulgerătoare versuri,
Bucăţi din inima ta rupte…

S-aprinzi în bolta vremii astri
Din zborul tristului tău gând…
Văpaie!… Ce-o să-i pese lumii
Că tu te mistui luminând?

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât
După-o dungă de pe gât,

Iar alteori, mai degrabă,
După-o pată de pe-o labă.

Botoşel avea în plus
Pata jos, şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,
Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.

Numai când făcea vreun rău
Era leit frate-său.

Când vreo boacănă făcea,
Nimeni nu-l deosebea:

Cu labă şi gât pitite,
Torcea fără să ezite

Şi suav, cu glas înalt,
Se jura că-i celălalt,

Pe când bietul Motoşel
Lua bătaie penrtu el.

Crescut-au ghiocei in fulgi de nea?…
Atat de alba-i primavara mea!
Mi-i sufletul de patimi neatins
Si cerul floare peste el a nins;
Aleasa floare de matasuri moi
A nins in noapte peste pomii goi
Si i-a invelit in borangic usor.
A prins o boare, calda ca un dor,
S-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor maiestrit alaiu
A curs in suflet, linistit si bland,
Pe cai de taina, din adanc de gand.
Si sus, deasupra albei naluciri,
Pluteste raza sfintelor iubiri.
Da primaverii-n duhul meu lumini
Si se rasfrange-n ochii tai senini.

… Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte ?
Stăm amândoi, acum e anul … noi amândoi ! ce dulce-mi sună
În gând când le aud … ce dragă îmbrăţişare de cuvinte !
E-atât cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună …

Noi amândoi … închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul ? – Ce dulce lacrima şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot …

De pe ochi ridici închisă
Languroasa, lungă geană,
Rai de fericiri promise
Şi de tainică dojană.

Şi-ţi pui degetul pe gură,
Sfătuieşti şi ameninţi
Şi îmi dai învăţătură
Să ne facem mai cuminţi.

Atunci braţul meu cuprinde
Mlădiosul tău grumaz:
,,Mâni vom fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă azi.”

Astfel lupt cu-a ta mustrare
Ceasuri, zile, săptămâni,
Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

Cita vreme nu s-a-nchis Cartea Mintuirii,
cit Isus mai poarta-n rani singele Iubirii,
cit mai poate pilpiii jarul sub cenusa,
stai si-asculta. Domnul tau bate-acum la usa.

Daca azi e-n preajma ta, e ca vrea sa-ti spuna
gindul cel mai insemnat, vestea cea mai buna.
Nu-L lasa sa plece trist. Poate niciodata
mina Lui la usa ta n-are sa mai bata….
––––––––––––––––––
Zi de-april. Un aspru vint leagana smochinii.
Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,
iata-L tintuit pe lemn, Omul de durere,
Om deprins cu suferinti…. Vai, intoarce-ti fata!
Nu-L privi, ca te-nfiori! I se stinge viata.
Numai singe. Numai rani. Ce pacate grele
L-au adus intre tilhari? Ce blestem sa spele?
Imprejur cei intelepti Il lovesc cu gluma:
– S-a-ncrezut in Dumnezeu… sa coboare-acuma!
Unul din tilhari, rinjind, s-a-ntors sa-i spue:
– Daca esti Mesia Tu, smulge-ne din cue!
Celalalt se-ncrunta trist: Nu te prinde teama?
Pentru cite-am faptuit drept e sa dam seama.
Dar acesta, fara vina, toate le indura.
Si-ntorcind catre Isus ochii Lui de zgura:
– Doamne, cind vei fi-Mparat, sa-Ti aduci aminte.
De-oi fi tarina in gradini, de-oi fi colb fierbinte,
sa ma chemi sa-Ti vad si eu zilele senine….
Si-a raspuns Isus: – Vei fi…. azi… in Rai cu Mine!

Numai tu, sarman tilhar, vezi lumina sfinta?
Tu, opaitul cel stins, trestia cea frinta?
Cum? N-o vad cei priceputi? Doctorii? Soborul?
Preoti, nu vedeti in El Rascumparatorul?
––––––––––––––––––––
Cinste Jertfei lui Isus! El S-a dat ca plata!
Prin credinta-n El, acum, Viata-i cistigata!
Mii de ingeri spre Isus isi apleaca zborul:
„Aleluia! A invins Mielul, Salvatorul!”
––––––––––––––––––––
Fratii mei, sa sune-n larg bolta cea albastra
de cintari si chiot plin! Viata e a noastra!
Lutul cind se-ntoarce-n lut ca sa-si duca somnul,
noi suntem intimpinati de Isus, de Domnul
si de ingeri sclipitori, soli ai Diminetii,
ce ne duc in Paradis, si cetatea Vietii!

Astazi dar, prieten drag, cit mai este mila,
cit iertarea nu si-a-nchis cea din urma fila,
cit al neamurilor timp inca nu se curma,
cit Isus mai poarta-n rani stropii cei din urma,
nu-L lasa sa plece trist!

Poate niciodata
mina Lui la usa ta n-are sa mai bata…..

Iata azi El Si-a intors catre tine fata!
Omule, fii intelept!
AZI PRIMESTE VIATA!

• Cu Dante prin infern
• De s-a copt caisul …
• Fata mea cu păr de ceai
• Flori de rouă
• Marea
• Reverie
• Sfioasele pădurii
• Toamna